News

4 secrete pentru un zâmbet de Hollywood, de la dentistul surorilor Mary-Kate și Ashley Olsen

Verdict.ro
August 6, 2019 11:17 AM

Mary-Kate și Ashley Olsen sunt cele mai celebre gemene de la Hollywood. În vârstă de 33 de ani astăzi, cele două au jucat în numeroase filme de la vârste fragede. Americancele au colaborat cu medicul stomatolog Michael Apa, unul dintre cei mai celebri medici stomatologi din lume. Acesta și-a câștigat reputația după ce „a dat viață” unora dintre cele mai fascinante zâmbete de pe covoarele roșii din întreaga lume.

Și pentru că am văzut cu toții ce zâmbete perfecte au cele două vedete, îți oferim câteva sfaturi de la dentistul care le-a ajutat să atragă toate privirile.

Fațetele dentare

“Singurul lucru care îți va garanta până la urmă un zâmbet de Hollywood sunt fațetele din porțelan”, spunea dr. Michael Apa, care a adăugat că acestea pot rezolva o serie de probleme grave legate de dantură. Drept dovadă, fațetele dentare sunt din ce în ce mai folosite nu doar în străinătate sau printre vedete, ci și la noi în țară, pentru rezolvarea diverselor probleme ale danturii. Fațetele reprezintă un înveliș subțire din porțelan, realizat special pentru fiecare pacient, care se plasează pe suprafața dintelui pentru a îmbunătăți aspectul estetic sau pentru a proteja dintele. Poți afla mai multe despre ele pe cliniciledrleahu.ro.    

Dacă aceasta nu este o opțiune pentru tine, există și alte soluții. Bondingul dentar (o metodă prin care medicul dentist aplică un material compozit de culoarea dintelui pe una din fețele acestuia cu scopul de a îmbunătăți aspectul estetic) este foarte popular și poate fi o soluție pentru dinții prea scurți, de exemplu. Este o procedură mai veche decât aplicarea fațetelor, însă la fel de eficientă. Poți afla mai multe despre ea, de aici.

Înlocuiește periuța clasică cu una electrică

Spre deosebire de periuța clasică, periuța electrică oferă un periaj mai eficient indiferent de timpul de periaj. În plus, această periuță acoperă o suprafață dentară mult mai mare și îndepărtează mai multă placă bacteriană.

Ia în considerare un aparat dentar

Aparatul dentar este cea mai eficientă metodă pentru a îndrepta dinții. Totodată, acesta permite corectarea, fără durere, a oricărei probleme de ortodonție care poate afecta în timp de la sănătatea dinților, a gingiilor, a articulației temporo-mandibulare, până la integritatea tubului digestiv.

Rezolvă problema plombelor vechi care s-au îngălbenit

Înlocuirea plombelor se efectuează atunci când ele își pierd din funcțiile inițiale, nemaifiind eficiente. Când culoarea plombelor se modifică, acesta este cu siguranță un semn că bacteriile au pătruns în zona respectivă. Și atunci este momentul înlocuirii lor.

Indiferent ce metodă ai alege pentru a avea o dantură perfectă, nu uita că zâmbetul este accesoriul pe care trebuie să-l porți zilnic, indiferent de ținută.