
Află înaintea tuturor care va fi următorul trend în 2018


E destul de greu să mai intuiești, în 2018, care dintre propunerile designerilor se va ridica la statutul de trend. Greu, dar nu imposibil. O analiză minuțioasă a tot ce se petrece în social media în materie de streetstyle îți poate da câteva indicii.

Trebuie să fii foarte atent la piesele care devin virale sau care par că abordează o estetică nouă. Pentru următoarea perioadă, un curent pe care pot paria fără dubii este cel inspirat din estetica industrială: salopete, pantaloni tip cargo, jachete voluminoase și veste, toate cu foarte multe buzunare și oarecum oversize.
Până acum am identificat două branduri străine, aflate la început de drum, care popularizează estetica de inspirație industrială: este vorba despre 51PERCENT și Last Heirs.
Un alt material pe care l-am tot întâlnit în colecțiile lor este vinilul. Deși la prima vedere pare că nu se încadrează în paleta de texturi, a fost surpizător să văd cât de bine completează look-urile complet industriale.
Estetica de inspirație industrială este una de care vom mai auzi cu siguranță. Iar faptul că am identificat acest curent încă de pe acum este foarte benefic: ne putem actualiza garderoba astfel încât să fim cu un pas înaintea celorlalți.