News

Alexander Wang se confruntă cu acuzații de natură sexuală

iulia.statie
December 30, 2020 11:31 AM

Designerul Alexander Wang, cunoscut pentru petrecerile sale de top pe care le organizează în timpul Săptămânilor Modei, dar și pentru faptul că lucrează cu modele foarte cunoscute, cum ar fi Bella Hadid, Hailey Baldwin și Ashley Graham, este acuzat de agresiuni sexuale.

Pe aceeasi temaBarbie va fi premiată anul acesta în cadrul CFDA Fashion Awards

Alexander Wang, în centrul unor acuzații de natură sexuală

Mai multe persoane, inclusiv modelul Owen Mooney, și-au dezvăluit poveștile pe rețelele de socializare, prin diverse conturi de Instagram ce se ocupă de industria modei.

Mooney a vorbit despre un incident în care Wang era implicat, iar cei doi se aflau la un club din New York. Publicația HighSnobiety explică faptul că povestea modelului este similară și cu au avut de împărtășit alți oameni pe conturile de socializare. „Am rămas singur la un moment dat, iar tipul de lângă mine a profitat de faptul că nimeni nu se putea mișca. A început să mă atingă, să îmi ridice piciorul. M-a făcut să îngheț pentru că intrasem în șoc. Și apoi m-am uitat în stânga mea pentru a vedea cine era și era un designer celebru de modă, nu îmi venea să cred că el îmi făcea acest lucru.”, a spus modelul.

Aceste povești îi aduc multe acuzații lui Wang, mai multe persoane ce și-au spus poveștile, fiind ulterior distribuite de conturile de pe Instagram ce au legătură cu industria modei, susținând că Wang consuma droguri, dar și forța oameni să participe la petreceri și să facă lucruri pe care nu și le doreau, acestea fiind de natură sexuală.

În 2019, cântăreața Azealia Banks a împărtășit câteva acuzații anonime împotriva designerului pe Instagram. În timp ce postările de atunci au dispărut, alte persoane au relatat experiențe foarte similare acum.

De asemenea, un alt cont de Instagram, ce se ocupă de protejarea modelelor din industria modei, a transmis un mesaj cu privire la acuzațiile ce i se aduc creatorului de modă: „Alex Wang este acuzat de agresiune sexuală de câțiva ani încoace. În loc să lăsați aceste evenimente să fie ascunde sub covor, este timpul să faceți ceva în acest sens. Vă rugăm să nu îi mai urmăriți conturile pentru a vă arăta sprijinul către victime.”

„Este timpul să îi tragem la răspundere pe cei ce abuzează persoane în industria modei. Modelele masculine și trans sunt adesea trecute cu vederea atunci când vine vorba de conversațiile de agresiune sexuală din industria modelling-ului, dar nu și astăzi. Nu trebuie să lăsăm oamenii celebri să scape de aceste acuzații sexuale doar pentru că sunt pe un piedestal. Ei trebuie trași la răspundere la fel ca și orice alt abuzator.”, au scris cei ce se ocupă de contul de Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Shit Model Management (@shitmodelmgmt)