News

Alina Ceușan, totul despre sarcină

iulia.statie
May 13, 2020 15:07 PM

Alina Ceușan, una dintre cele mai faimoase bloggerițe din România a anunțăt că este însărcinată recent. Aceasta a dezvăluit totul printr-un videoclip emoționant postat pe social media, în care fanii au putut să vadă primele imagini cu burtica, dar și primele momente petrecute la ecografii.

Pe aceeasi temaAlina Ceuşan s-a măritat! Ce a purtat celebra bloggeriţă la cununia civilă

Alina Ceușan, totul despre sarcină

Acum, vedeta a vorbit în exclusivitate cu publicația Elle despre sarcină, povestind și cum a aflat, dar dezvăluind și sentimentele pe care le are în această perioadă. Ba chiar, aceasta a explicat că își dorea un copil, ținând cont că relația ei este foarte serioasă, iar după căsătorie acesta a fost primul plan.

„Cu emotie, cu fericire, dar și cu o doză de confuzie, pentru că până ce nu am fost la medic să confirm sarcina propriu-zis, nu știam ce să cred. Îmi făcusem 4 teste, toate pozitive, trebuia să deduc ceva din asta, însă cred că tot timpul există îndoieli și emoții din punctul ăsta de vedere. Ne doream un copil cât de repede după căsătorie (suntem împreună de 8 ani) așa că ne-am pus pe treabă imediat, pot spune că a fost o sarcină planificată din acest punct de vedere, da.”, a spus vedeta.

Cât despre sentimentele ce o încearcă în această perioadă, Alina spune că este extrem de liniștită și se bucură că a putut să petreacă timp acasă.

„Sinceră să fiu, această perioadă mi-a prins foarte bine. Izolarea acasă nu a fost atât de rea pentru mine, mai ales că eu lucrez de acasă de cele mai multe ori. M-a ajutat faptul că am putut anunța sarcina atunci când mi-am dorit eu. Dar și că nu am fost nevoită să călătoresc atât de mult cum o făceam de obicei către București sau alte destinații. (Totul derulându-se via Skype.) Pentru noi, ca viitori părinți, a fost o perioadă frumoasă și liniștită în care am stat împreună și ne-am bucurat de începuturile acestei perioade.”,

Alina deja a luat o decizie cu privire la cum vrea să nască, ba chiar și-a împărțit sarcinile cu soțul ei și este foarte informată în această perioadă.

„Încă de la început am avut discuții cu doamna doctor Mihaela Hașa la Regina Maria din Cluj și am decis că aș vrea să fac ceea ce e mai bine pentru copil, eu voi încerca să nasc natural, dacă totul merge bine. As vrea și să alăptez, desigur; la vaccinuri încă nu am ajuns dar acestea sunt decizii pe care le vom lua împreună cu soțul meu și medicul pediatru la momentul potrivit. Ne informăm constant, însă!”, a declarat Alina în exclusivitate pentru Elle.

„Sunt sigură că lucrurile se vor echilibra natural în momentul în care ne vom vedea în fața faptului. Știu că Raul va fi un tată excelent și se va implica în egală măsură în creșterea și educația copilului precum o voi face și eu. Avem amândoi foarte multă răbdare, ne plac copiii și universul care îi înconjoară, am crescut în familii în care ne-au fost cultivate valori importante și asta vrem să dăm și noi mai departe.”, a spus Ceușan pentru publicația menționată mai sus.