News

Andreea Antonescu, replici tăioase la adresa lui George Burcea

iulia.statie
October 14, 2020 11:40 AM

Între Andreea Antonescu și George Burcea a pornit un adevărat război după ce aceștia s-au întâlnit la emisiunea ‚Ferma’. Artista a fost extrem de surprinsă să audă ce a spus actorul despre ea, așa că i-a aruncat cuvinte grele.

Pe aceeasi temaAndreea Bălan și George Burcea, prima înfățișare la tribunal

Andreea Antonescu i-a adresat cuvinte grele lui George Burcea

După războiul început la emisiune, aceștia continuă cu schimbul de replici tăioase și după terminarea filmărilor Artista a spus exact ce crede spre George Burcea, fiind extrem de directă.

„Nu mă aşteptăm să fie George acolo, nu m-a şocat absolut deloc chestia asta, pentru că la urma urmei ştiu ce este între mine şi Andreea Bălan, fosta lui soţie. Pe George, în prima fază, l-am tratat ca pe unul dintre colegii mei, până în momentul în care am considerat că trebuia să mă apăr pentru că nu aveam altă alternativă. Atât pe mine, cât şi familia mea.”, a declarat artista pentru Click!

„A văzut toată lumea, dar şi fanii emisiunii că a făcut nişte remarci tăioase. Eu sunt pe un principiu: nu contează ce spune, contează cine spune. El este doar fostul soţ al Andreei Bălan, să vedem cine va fi când iese din fermă.”, a continuat ea.

George Burcea, despre despărțirea de Andreea Bălan

George Burcea a oferit detalii despre despărțirea de Andreea Bălan. Întrebat de Viviana Sposub, cea alături de care a început o idilă frumoasă în emisiune, despre motivul separării, acesta a dat un răspuns concret.

„S-au acumulat chestii în timp și nu le-am putut rezolva. Probabil și pe ea au deranjat-o foarte multe lucruri, și pe mine m-au deranjat foarte multe lucruri. Nu-mi place să vină cineva la mine și să-mi spună că ce face el, eu nu o să fac nici în 15-20 de ani. Eu am muncit foarte mult pentru tot ceea ce am acum sau încerc să am. Eu cred foarte mult în ceea ce fac. Nu am cerut niciodată ajutorul. Nu m-a luat nimeni pentru că am fost căsătorit cu ea. Știu că pot.”, a zis actorul, potrivit cancan.ro.