
Are sau nu operații estetice Gigi Hadid?


Gigi Hadid a participat într-un live pe Instagram, alături de make-up artistul Maybelline, Eric Parson, pentru a dezvălui un machiaj natural, potrivit pentru prezentările tale de pe platformele online.

Gigi Hadid, totul despre operațiile estetice
Vedeta a vorbit deschis despre rutina sa de beauty, zvonurile privind operațiile estetice, dar și despre cum chipul ei s-a schimbat în timpul sarcinii. Modelul așteaptă primul copil împreună cu Zayn Malik. Ea va naște în această toamnă.
„Oamenii cred că mi-am modificat fața pentru că este așa de rotundă. Am avut obrajii așa încă de când m-am născut. Mai ales în luna modei, când eram deja însărcinată în câteva luni, știi ce spun?”, a întrebat ea makeup artistul, în timp ce îi erau făcute sprâncenele.
Parsons a întrebat-o cum s-a schimbat fața ei acum, când are doar șase luni de sarcină. „Aveam deja pomeții așa, deci nu mai este foarte mult loc de schimbare.”, a explicat modelul.
Mai mult, aceasta s-a adresat și zvonurilor potrivit cărora ar fi apelat la medicul estetician. „Pentru cei ce întreabă, niciodată nu am pus sau injectat nimic în fața mea. Sunt fericită ca oamenii să facă orice îi face fericiți și mult mai confortabili cu ei înșiși. Personal, mă sperie foarte tare. Cred că sunt un control freak. Mă întreb, dacă ceva ar merge prost?”, a zis vedeta.
Pentru Gigi, machiajul este doar un instrument ce îi pune în valoare trăsăturile naturale. „Cred că oamenii se grăbesc în a-și face lucruri permanente atunci când vine vorba de fața lor. Eu mă accept așa cum sunt. Nu înseamnă că am încrede în mine mereu, însă, pentru ocaziile speciale poți să îți sculptezi nasul puțin sau să te joci cu machiajul.”, a explicat ea.
„Machiajul este un instrument făcut pentru a te ajuta în momentele speciale, dar, trebuie să îți accepți chipul așa cum l-a lăsat Dumnezeu…și mama și tatăl tău.”, a zis Hadid.