News

Autoritățile spun că s-ar putea să nu fie găsit niciodată corpul actriței Naya Rivera

iulia.statie
July 10, 2020 13:00 PM

După ce fiul ei a fost găsit singur într-o barcă pe Lacul Piru, actrița Naya Rivera a fost dată dispărută de către autoritățile din Ventura, California.

Naya Rivera a fost dată dispărută

Autoritățile au declarat că vedeta, cunoscută din serialul Glee, a închiriat o barcă în jurul orei 13 pentru a face o plimbare cu micuțul său, iar trei ore mai târziu, Josey, în vârstă de patru ani, a fost găsit singur. Cei ce au ajuns acolo au descoperit că acesta era teafăr și avea o stare de sănătate bună.

„Are o stare de sănătate bună…întreaga familie trece prin momente traumatizante.”, a declarat Eric Buschow, șerif Ventura.

Căutările au început imediat după ce micuțul a fost descoperit singur în barcă și au fost folosite toate mijloacele posibile, cum ar fi drone, echipe de scafandri și elicoptere, iar operațiunea nu a avut succes până acum, Raya nefiind găsită.

Un sergent din Ventura a declarat că aceste căutări se desfășoară cu dificultate, iar speranța de a o găsi pe actriță în viață s-a mai stins acum, operațiunea transformându-se într-o ‚misiune de recuperare a corpului’.

„Dacă corpul este prins în ceva sub apă, ar putea să nu revină niciodată la suprafață și să nu îl mai găsim niciodată.”, a declarat acesta.

Ce spun autoritățile

„În acest lac, vizibilitatea este îngrozitoare, în special în această zonă, există numeroase plante și copaci sub apă, iar acest lucru îngreunează operațiunile. Este periculos chiar și pentru scafandri și căutările sunt complicate din acest motiv.”, a adăugat sergentul.

Zona în care a fost găsită barca are o adâncime de 10 metri, după cum spune Donoghue, ce explică faptul că „vizibilitatea este de 5 metri. Ne concentrăm pe zona unde a fost găsită barca, iar apoi extindem căutările. Când vorbim de apă adâncă și vizibilitate limitată, este de înțeles de ce este un proces lent.”

Atât autoritățile din Ventura, cât și șeriful, cred faptul că actrița s-ar fi înecat în ceea ce pare un accident tragic, relatează publicația Elle. „Înotul este permis în lac. Nu există curenți subacvatici puternici, așa cum ar fi fost în ocean, dar uneori apa este foarte rece iar acest lucru îi poate afecta pe anumiți oameni ce pot suferi de un șoc hipotermic, dar nu știm încă dacă este cazul aici.”, au declarat cei ce coordonează operațiunea.

Naya Rivera este cunoscută datorită rolului său din Glee. După terminarea filmărilor serialului, mai mulți actori și-au găsit sfârșitul tragic, cum ar fi Cory Montheith și Mark Saling, ce era fostul iubit al actriței dispărute.