News

Barack Obama a dezvăluit că mariajul lui a fost afectat pe când locuia la Casa Albă

iulia.statie
November 24, 2020 14:17 PM

În noua carte scrisă de Barack Obama, acesta face dezvăluiri despre copilăria sa, despre timpul petrecut la Casa Albă, precum și despre faptul că președinția a afectat relația pe care o avea cu Michelle Obama.

Pe aceeasi temaCe spunea Michelle Obama despre căsnicia cu Barack: 'Nu vreau un jucător slab în echipa mea'

Ce s-a întâmplat între Michelle și Barack Obama pe când locuiau la Casa Albă

Într-un nou interviu cu publicația People, fostul președinte a discutat despre cum a fost afectată căsnicia sa pe când era la Casa Albă, dar și despre cum el și Michelle și-au reamintit de dragostea profundă pe care o împărtășesc atunci când el a părăsit funcția.

„În timpul în care eram acolo, Michelle a simțit mereu o tensiune mare. Presiunea, stresul, nevoia de a face totul corect, de a trăi fiecare moment. Au existat momente în care era frustrată, tristă sau furioasă, dar știa că am Afganistanul pe cap sau mă îngrijora criza financiară, așa că se simțea demoralizată.”, a zis aceasta.

Totuși, ei au reușit să nu lase problemele să îi facă să divorțeze:  „Cred că am ieșit din toate cu bine. Au existat mari bucurii la Casa Albă. Nu a fost vreun moment în care să nu recunoaștem ce privilegiu extraordinar era să fim acolo.”

„Imediat cum am părăsit funcția, era ca și cum luam o gură de aer proaspăt. A durat ceva vreme până am vorbit despre cum se simțise ea. Cum a fost încheiată președinția, ea a putut să se deschidă, să poată să respire și să se relaxeze. Există o veche zicală care zice că dacă mama este fericită, toată lumea e fericită, iar asta se aplică în familia noastră.”, a continuat Barack.

Cum se înțeleg cei doi acum

De când s-a încheiat mandatul la Casa Albă, Obama a dezvăluit că Michelle a fost mult mai relaxată, iar acest lucru le-a permis să se bucure de dragostea profundă ce vine cu un mariaj foarte lung, dar și să devină prieteni din nou.

Într-un extras obținut de CNN din cartea sa, fostul președinte a scris că era speriat la gândul că mariajul său putea să ajungă la final. „Erau nopţi în care stăteam întins lângă Michelle, în întuneric, şi mă gândeam la zilele în care totul părea mai simplu între noi doi, zâmbetul ei era mult mai prezent, dragostea noastră era mai puţin îngreunată de probleme şi m-am înfiorat la gândul că acele momente era posibil să nu se mai întoarcă niciodată.”, a spus el.