Beauty

Cele mai importante 4 ingrediente pe care trebuie să le incluzi în rutina ta de skincare

ioana pana
June 19, 2019 13:45 PM

Fenomenul obsesiei pentru skincare a luat amploare pe parcursul ultimilor ani, iar acest lucru nu poate să fie decât benefic. Grija pentru sănătatea pielii noastre, și nu numai pentru cum arată ea machiată, este indispensabilă.

Pe aceeasi temaMasca de faţă cu struguri albi. Cum să ai un ten lipsit de imperfecţiuni

Iar pentru cei noi în domeniu, iată un ABC al celor mai importante ingrediente care trebuie incluse în orice rutină de skincare.

Cele mai importante 4 ingrediente pe care trebuie să le incluzi în rutina ta de skincare

Zincul

Deși zincul este un antioxidant de nădejde, nu s-a bucurat de prea multă popularitate până acum în domeniul skincare-ului. Acesta acționează ca un agent antiinflamator, calmând iritațiile de la nivelul pielii.

Este de obicei asociat cu tratatea acneei, diminuând roșeața. Poate da rezultate și în reducerea manifestărilor rozaceei, psoriazisului și eczemelor, însă nu fiindcă atacă sursa problemei, ci pentru că tinde să calmeze reacțiile fizice determinate de ea.

Poate fi aplicat pe piele chiar și de două ori pe zi, dimineața și seara, întrucât acționează ca un  protector împotriva radiațiilor și poluării orașului.

Citește și: Parfum original sau fake? Teste care te ajută să verifici dacă un parfum este original

Vitamina C

Rămânând tot în sfera antioxidanților, întâlnim deja celebra vitamina C. Aceasta este recunoscută drept unul dintre cei mai eficace agenți care luptă împotriva îmbătrânirii pielii și a apariției ridurilor, prin sporirea producției de colagen.

În plus, vitamina C reduce hiperpigmentarea, lucrând ca un zid împotriva radicalilor liberi cu care ne confruntăm zi de zi. Atenție, însă! vitamina C este un ingredient instabil, care își poate pierde proprietățiile rapid odată ce intră în contact cu lumină sau aer.

Există, totuși, anumiți derivați chimici mai puțin instabili care se găsesc în majoritatea produselor de îngrijire a tenului. Este de preferat să fie utilizată o singură dată pe zi, dimineața.

Citește și: Cum scapi de cearcăne: sfaturi pentru a avea un ten radiant şi luminos

Acidul hialuronic

Acidul hialuronic este un agent umectant, adică atrage moleculele de apă în țesutul cutanat, rezultatul fiind o piele perfect hidratată. Când celulele sunt hidratate astfel, ridurile sunt mai puțin vizibile, explică dermatologii.

Ceea ce este special la acidul hialuronic față de alte substanțe hidratante este faptul că nu se simte greoi sau uleios pe piele, deci se recomandă persoanelor cu orice tip de ten. Poate fi utilizat oricând pe parcursul zilei.

Citește și: Machiaj natural ca al lui Meghan Markle!

Niacinamide

Niacinamidele (sau vitaminele B1, B2 și B3) sunt compuși organici „minune”, care te pot ajuta în aproape orice privință când vine vorba de probleme de ten. Fiind un antioxidant, încetinește îmbătrânirea tenului, reduce ridurile și hiperpigmentarea.

Niacinamidele atenuează, de asemenea, efectele negative ale mediului înconjurător asupra pielii, a radicalilor liberi. Un aspect demn de luat în seamă este că aceste vitamine pot crește capacitatea celulelor de a se hidrata, în același timp în care reglează și secreția de sebum.

Pe tipurile de ten normal și gras, se recomandă aplicarea o dată pe zi.

Citește și: Dieta californiană: regimul care te ajută să slăbeşti în doar 10 zile