Beauty

Celine lansează prima linie de parfumuri unisex

ioana pana
August 21, 2019 12:36 PM

Chiar dacă preluarea direcției creative Celine de către Hedi Slimane a fost privită cu reticență de către toți împătimiții modei, promisiunea designerului că va lansa o linie de parfumuri a fost cea care ne-a ținut cu sufletul la gură.

Pe aceeasi temaGucci a lansat primul parfum neutru: Mémoire d'une Odeur

Și iată că momentul mult așteptat a sosit! Un an și jumătate mai târziu, Hedi Slimane lansează prima linie de parfumuri din istoria brandului Celine, sub numele de „Haute Parfumerie”.

Celine lansează prima linie de parfumuri unisex

Gama de parfumuri marca Celine este unisex, așadar exclude orice diferențiere sau limitare în ceea ce privește tentele masculine sau feminine. Având ca inspirație parfumeria franceză a anilor ‘60 și ‘70, „Haute Parfumerie” amintește prin notele sale florale de trandafiri și iris, de cluburile de noapte pariziene.

Într-un echilibru al tradiționalismului franțuzesc al sticlăriei, cu aerul veșnic modernist al lui Slimane, a luat naștere sticla destinată parfumurilor semnate Celine. Inspirat de minimalismul clasicismului de sfârșit de secol al XVII-lea, dar și de expresivitatea erei Art Deco, sticla paralelipipedică are tente aurii și un dop de onix.

Parfumurile aparținând liniei „Haute Parfumerie” vor fi lansate în două tranșe. Primele, Parade, Saint-Germain-des-Prés, Dans Paris, Cologne Française, La Peau Nue, Eau de Californie, Reptile, Black Tie, și Night Clubbing, vor fi lansate toamna aceasta, în timp ce Rimbaud și Bois Dorman vor apărea pe piață abia în 2020.

Aceasta ar fi prima linie de parfumuri lansată de casa Celine. Totuși, în 1964, brandul a creat Vent Fou, un parfum singular, cu tente florale de trandafiri, iasomie și Galbanum. De atunci și până la direcția creativă a lui Hedi Slimane, marca franțuzească nu a mai semnat niciun astfel de produs.