Beauty

Cine este Norvina, fata Anastasiei Soare

iulia.statie
October 4, 2019 10:32 AM

Claudia Soare, știută ca și Norvina, este președintele brand-ului Anastasia Beverly Hills și fata fondatoarei, Anastasia Soare. Norvina este una dintre cele mai iubite makeup artiste din toată industria datorită faptului că este foarte deschisă cu fanii săi și se ocupă extrem de bine de brand-ul Anastasia Beverly Hills.

Pe aceeasi temaSexy și stylish la 40+! Lasă-te inspirată de ținutele afișate de vedetele noastre!

Claudia este numele adevărat al Norvinei, însă există o poveste foarte drăguță ce stă în spatele numelui pe care aceasta îl afișează peste tot.

Claudia este numele ce apare pe certificatul de naștere, însă Anastasia Soare a dorit să își numească fetița Norvina, dar nu a putut, datorită faptului că acesta nu este un nume românesc. Totuși, toți din jurul ei o strigă Norvina, chiar și familia.

Cine este Norvina, fata Anastasiei Soare

Se pare că fata Anastasiei Soare a moștenit de la mama ei ambiția, căci tot ce a realizat Anastasia, aceasta a extins. Ba chiar, câteva produse de machiaj îi sunt dedicate chiar ei. Norvina a creat și o paletă superbă pentru a o dedica mamei sale, arătându-i aprecierea sa.

Talentată și pasionată de machiaj încă de când era mică, Norvina este acum un star pe Instagram, cu milioane de fani din toată lumea. Aceasta prezintă look-uri inedite de fiecare dată și are chiar un canal de YouTube, unde vorbește cu fanii și le dezvăluie lucruri inedite despre ea.

Deși părul ei este mereu vopsit în culori vibrante cum ar fi roz, roșu, albastru sau mov, aceasta a dezvăluit că părul ei natural este blond. Totuși, nu blondul platinat cu care și-a obișnuit fanii. „Părul meu natural este blond cenușiu”, a dezvăluit aceasta pe canalul său de YouTube.

Pe cât este de deschisă Norvina cu fanii când vine vorba de cariera sa, împărtășindu-le chiar și procesul de realizare a unora dintre produsele Anastasia Beverly Hills, pe atât este de discretă privind viața sa personală. Fata Anastasiei Soare a ales să își expună cariera, însă despre partenerii săi nu a vorbit niciodată, viața ei amoroasă fiind ținută departe de camere.

Mai mult, aceasta nu a fost implicată în controverse, fiind o profesionistă când vine vorba de a rezolva neînțelegeri. De asemenea, nu este interesată de a-și câștiga popularitatea prin zvonuri sau controverse.

De multe ori, mama ei, Anastasia Soare distribuie fotografii cu fiica sa pe un site de socializare, arătându-și susținerea față de talentul copilului său.

Dar Anastasia a dorit să își învețe fata să fie responsabilă înainte de toate. Aceasta și-a concediat fiica deoarece Norvina întârzia foarte mult la muncă.

Chiar și acum când au poziții de conducere, cele două dau tot ce este mai bun din ele și muncesc foarte mult în fiecare zi. Brand-ul lor este în continuă expansiune, fiind adorat de fanii din toată lumea.

Sursă: Revelist