Beauty

Lămâia pentru ten. Beneficiile sucului de lămâie pentru față

alina.serea
September 23, 2019 10:45 AM

Lămâia pentru ten pare să fie o adevărată minune. Cu ajutorul ei se pot face măști de față naturale, benefice atât pentru pete, pentru acnee, cât și pentru un plus de strălucire și luminozitate. Iată cum se pot obține acestea. 

Lămâia este bogată în antioxidanți și conține o cantitate mare de vitamina C, iar beneficiile sale pentru ten sunt nenumărate. Lămâia pentru ten poate fi folosită în mai multe combinații, în funcție de fiecare tip de ten și nevoile acestuia.

Lămâia pentru ten pătat

Acidul prezent în compoziţia sucului de lămâie are un rol important în albirea zonelor pigmentate ale tenului, în timp ce vitamina C redă elasticitatea pielii, lăsând-o catifelată şi strălucitoare.

Aplică puţin suc de lămâie pe pete, lasă-l să acţioneze 5-10 minute, după care clăteşte-te bine pe faţă cu apă călduţă. La final dă cu un jet de apă rece.

Mască de față cu lămâie și bicarbonat

Lămâia conţine şi acid citric, care este utilizat în produsele cosmetice pentru exfolierea pielii şi îndepărarea celulor moarte. În combinație cu bicarbonatul de sodiu, efectele sunt vizibile imediat. Masca însă, nu trebuie ținută niciodată mai mult de maximum 10 minute pe ten.

Ingrediente:

  • o jumătate de lămâie
  • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu

Mod de folosire:

Amestecați bicarbonat de sodiu și suc de lămâie și să aplicați această mască pe față. Lăsați să acționeze 5-10 de minute, apoi clătiți cu apă. Cel mai bine este să aplicați acest tratament seara, pentru a lăsa pielea să se regenereze. Dacă faceți acest lucru dimineață, când veți ieși afară și veți supune pielea la toxine și praf, tratamentul nu va fi deloc eficient.

Atenție! Nu aplicați această mască mai des de o dată pe săptămână. Deși este eficientă, excesul poate fi prea agresiv pentru ten.

Mască cu lămâie pentru riduri

Tratamentele cu lămâie pentru ten pot fi uimitoare. Masca antirid cu lămâie este eficientă deoarece antioxidanții și Vitamina C din lămâie acționează în profunzime și refac structură de colagen a pielii, ajutând-o să își mențină aspectul tânăr.

Ingrediente:

  • gălbenuș de ou,
  • o linguriță de ulei de argan,
  • două lingurițe de suc de lămâie și
  • două linguri de smântână,

Mod de folosire:

Amestecați ingredientele până obțineți o pastă omogenă. Aplicați compoziția direct pe ten și lăsați-o să acționeze o jumătate de oră. Clătiți față cu apa călduță. Utilizată regulat, masca ajută la reducerea aspectului inestetic al ridurilor fine și la refacerea elasticității pielii.

Lămâia pentru ten acneic

Lămâile sunt astringente, antibacteriene și antioxidante. Aceste proprietăți le fac un remediu natural pentru multe probleme ale pielii, dar mai ales pentru acnee.

Lămâia are proprietăți antibacteriene și antifungice, așa că se poate folosi ca adjuvant în tratamentul pentru reducerea acneei. Curată pielea cu un demachiant cu acțiune blândă sau cu o loțiune micelară. Apoi tăie două felii de lămâie și masează ușor peste zonele afectate de acnee, timp de 5 minute. Lasă sucul pe ten maximum 20 de minute și apoi clătește cu apă rece.

Lămâia pentru ten. Contraindicații

Persoanele cu ten uscat, sensibil sau iritat nu ar trebui să folosească zeama de lămâie, spun medicii, deoarece lămâia ese foarte acidă şi poate agrava simpomele. Deşi are proprietăţi astringente şi antibacteriene, lămâia are un pH foarte acid, ceea ce înseamnă că poate usca excesiv pielea, favorizând apariţia iritaţiilor şi a arsurilor chimice.

Citește și: MĂȘTI DE FAȚĂ NATURALE CARE ÎȚI VOR FACE TENUL SĂ STRĂLUCEASCĂ