Beauty

Machiaj simplu pentru ochi căprui! Cele mai bune idei

adelina.duinea
January 23, 2019 16:13 PM

Aplicat corect și adaptat trăsăturilor fizice, machiajul poate deveni o armă foarte puternică! În arta acestuia, ochii au două calități fundamentale. Prima este culoarea, iar cea de-a doua este forma. Alegerea nuanțelor potrivite irisului ne preocupă constant. De ce? Pentru că de multe ori ni se poate pune pata pe o culoarea care, din păcate, nu ne avantajează. Iată ce nuanțe se potrivesc ochilor căprui, dar și culorii părului tău!

Machiaj simplu pentru ochi căprui! Cele mai bune idei

Din punctul de vedere al nuanțelor, ochii căprui sunt extrem de versatili. Așadar, rare sunt culorile nepotrivite pentru aceștia. Cele mai potrivite ar fi însă, movurile (purpuriu, lavandă, indigo), tonurile de maro (de la bej până la ciocolatiu), nuanțele închise de albastru, auriul și piersica (care se poate regăsi și în blush, dar mai puțin pigmentat).

Machiaj simplu pentru ochi căprui și păr brunet

Pentru că atât culoarea irisului, cât și cea a părului sunt deja închise, indicată ar fi alegerea unor nuanțe ceva mai deschise, fie ele intense sau pastelate. Foarte potrivite pentru brunetele cu ochi căprui sunt și eyelinerele colorate sau fardul glossy. Pentru un aspect luminos, optează pentru nuanțe de lila, roz pudrat, portocaliu sau maro. Nu sunt excluse nici nuanțele mai reci, cum ar fi cele de verde sau albastru, o alegere potrivită însă pentru cele mai îndrăznețe dintre noi.

Makeup @josecorella Hair @kathleen_hair Md @kehaulanisanares #inbeautmag

A post shared by INBEAUT MAGAZINE (@inbeautmag) on

Makeup @namvo Md @elizabethrsawatzky #inbeautmag

A post shared by INBEAUT MAGAZINE (@inbeautmag) on

Makeup @nikki_makeup Md @dualipa #inbeautmag

A post shared by INBEAUT MAGAZINE (@inbeautmag) on

Machiaj simplu pentru ochi căprui pentru șatene

Machiajul pentru șatenele cu ochi căprui nu diferă aproape deloc, de cel pentru brunetele cu ochi căprui. Jonglează cu nuanțele deschise, adaugă un eyeliner într-o culoare intensă sau un fard glossy. Dacă preferi însă un look natural, poți să rămâi fidelă nuanțelor maronii și aurii care se potrivesc perfect ochilor tăi. Pentru acel efect wow și cu un efort minim, aplică un ruj roșu sau mov.

Citește și: Ce unghii se poartă în 2019! Ține pasul cu tendințele

Machiaj simplu pentru ochi căprui și păr blond

În cazul blondelor, foarte potrivite sunt și nuanțele ceva mai reci de verde sau albastru care contrastează perfect cu nuanța deschisă a părului. Cu toate acestea, cele mai avantajoase alegeri sunt cele simple, nuanțele pământii și aurii, alături de clasicul eyeliner negru.

Machiaj simlu pentru ochi căprui și păr roșcat

Pentru roșcate regulile sunt mai „dure”. Întâi de toate, însă, foarte importantă este nuanța de roșcat. Dacă părul tău este de un roșcat-portocaliu, evită nuanțele de roz, vișiniu sau burgundy. Alege un machiaj foarte simplu al ochilor, poate un eyeliner negru fără fard. Pentru că adevărata „vedetă” a lookului tău este părul, alege să-l scoți în evidență prin machiaj, nu să-l estompezi. Poți „exagera” puțin cu blushul pentru acel efect îmbujorat, alteori optând pentru un look pistruiat.

Dacă nuanța ta de roșcat înclină spre șaten, poți alege dintr-o gamă mai largă de nuanțe, în timp ce roșul aprins este suficient pe cont propriu, așa că mai bine ai evita orice element intens de machiaj (ruj roșu, fard în culori intense, eyeliner colorat).

Citește și: Cristina Ich și cele mai frumoase ținute ale ei

Machiaj simplu pentru ochi căprui mici

Pentru a-ți alungi ochiul, apelează la un eyeliner negru sau maro. Nu exagera în privința grosimii liniei trasate, așa reușind doar să îți micșorezi și mai mult ochiul. Evită totodată și machiaj smokey realizat cu fard negru. Începe codița eyelinerului chiar din colțul interior al ochiului, prelungind-o la aceeași distanță la care ți se termină sprânceana. Pentru linia apei folosește apoi un creion de ochi alb sau nude.

Citește și: Trendurile anului 2019 în machiaj

Idei de machiaj de seară pentru ochi căprui – FOTO