Fashion

Brand-ul Tiffany dă în judecată conglomeratul LVMH pentru anularea achiziției de 16 miliarde de dolari

iulia.statie
September 13, 2020 13:22 PM

În noiembrie, era anunțat faptul că conglomeratul francez de lux LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, ce deține mărci faimoase ca Celine, Fendi și Christian Dior, se pregătea să achiziționeze Tiffany & Co. pentru suma de 16 miliarde de dolari. Aceasta ar fi fost cea mai scumpă achiziție făcută vreodată de companie și una dintre cele mai mari oferte din istorie.

Pe aceeasi temaConglomeratul LVMH donează de 10 milioane de euro pentru combaterea incendiilor din Pădurea Amazoniană

Dispută în industria de lux: LVMH vs. Tiffany & Co.

Totuși, ținând cont că pandemia a schimbat regulile, lucrurile s-au schimbat și ele, LVMH anunțând recent că renunță la acest acord. Într-o declarație, oficialii LVMH au dezvăluit că nu pot finaliza tranzația așa cum ar trebui, invocând o cerere făcută de guvernul francez pentru a întârzia acordul, din cauza faptului că SUA a impus tarife pentru o varietate de mărci europene.

Brand-ul Tiffany a răspuns cu un proces, susținând că LVMH a încălcat contractul și că scrisoarea din partea guvernului francez, pe care oficialii nu au văzut-o încă, este doar un motiv de a pune capăt acestei afaceri. De asemenea, Tiffany respinge ideea că valoarea brand-ului a scăzut semnificativ, acuzând conglomeratul de faptul că încearcă să profite de pe urma pandemiei și al protestelor din cadrul Black Lives Matter, căutând să obțină un preț mai mic.

Care este motivul disputei

„Credem că LVMH va căuta să folosească orice mijloc disponibil pentru a evita închiderea tranzacției în condițiile stabilite.”, a declarat președintele Tiffany, Roger Farah. Motivul acestei dispute în industria de lux implică un termen limită ce expiră pe 20 noiembrie.

Totuși, Tiffany a solicitat extinderea până pe 31 decembrie, dar ministrul francez de externe a sugerat data de 6 ianuarie 2021, ținând cont de taxele impuse de Statele Unite.

Mai mult, joi, conglomeratul de lux LVMH și-a anunțat planurile de a da în judecată marca de bijuterii. „Tiffany nu a urmat cursul obișnuit al afacerilor, în special distribuirea de dividente substanțiale atunci când compania pierdea din venituri.”, au declarat reprezentanții LVMH într-un comunicat.