Beauty

Bretonul scurt, trend-ul major pentru acest sezon

iulia.statie
January 15, 2021 17:56 PM

Bretonul pare să revină în trend-uri în acest sezon, iar propunerile sunt inedite. După apariții timide pe vedete în 2018, ne-am îndrăgostit total de această tunsoare anul trecut, iar în 2021, dacă îți dorești o schimbare, această tendință este perfectă pentru tine.

Pe aceeasi temaBella Hadid și-a schimbat din nou coafura

Bretonul scurt, noul hit în materie de coafuri

Cum saloanele de beauty au fost multă vreme închise, poate fiecare am suferit de nevoia de schimbare, unii optând pentru a o face acasă și a se juca cu look-ul, alții așteptând o programare la coafor. Se pare că în acest an ne vom concentra în continuare pe două tip-uri de coafuri, anume bretonul și bob-ul, însă, combinația dintre cele două nu este nici ea de uitat.

Pe lângă bretonul lung, inspirat din anii 1970, avem și o versiune mai scurtă, apărută în special la prezentarea de modă Celine, însă, coafura s-a remarcat și pe alte podiumuri mari de la Săptămâna Modei, cum ar fi Louis Vuitton, Gucci și Christian Dior.

De la un breton ce se află cu doar câțiva centrimetri deasupra sprâncenelor, la o versiune ultra-scurtă, există multe opțiuni atunci când vorbim de lungime. Cumva, tuturor ne stă bine cu acest tip de coafură, căci atât un breton lung, cât și unul scurt poate să accentueze anumite trăsături ale feței pe care vrei să le pui în valoare. Evident, înainte de a decide să îți faci breton, cel mai bine este să te consulți cu un specialist pentru a îți da seama dacă o să funcționeze sau nu pentru tine sau de ce formă ai nevoie pentru a te pune în evidență.

Cea mai cool propunere? Pe podiumul de la prezentarea de modă Victoria Beckham, am observat o coafură glam rock, ce îți permite să te joci cu bretonul ales, fără a merge pe o structură definită. Și cum oricum piesele din piele se reîntorc în acest an, această variantă este una perfectă pentru un look grunge.

Între timp, Gucci a optat pentru o coafură mult mai tinerească, sensibilă, pe un ton vintage modern, pentru a merge spre o cu totul altă zonă, așa că dacă te știi o fire romantică, acest look s-ar putea să fie perfect pentru tine.

La Dolce & Gabbana am văzut o tunsoare mai băiețească, ce împletește liniile dintre masculin și feminin, note extrem de căutate în ultima vreme. Ce recomandă acest look? Faptul că oferă puțin din stilul chic al franțuzoaicelor.

În schimb, pe podiumul de la Louis Vuitton am putut vedea o abordare perfectă pentru cele ce au părul ondulat, bretonul venind cu o abordare effortless, perfectă pentru sezonul de toamnă/iarnă.