Vedete

Britney Spears continuă să șocheze cu apariții nud, deși este însărcinată!

maria.apostol
May 13, 2022 13:48 PM

Cântăreața și-a îngrijorat din nou fanii după ce a publicat o serie de poze în care apare goală, din timpul unei vacanțe. În urmă cu o lună, Britney Spears a anunțat că este însărcinată!

Chiar dacă a avut lumea la picioare într-o perioadă, artista în vârstă de 40 de ani nu mai are deloc o viață de invidiat. Relația toxică pe care a dezvoltat-o cu părinții ei, dar și afecțiunile de care suferă, au făcut-o să-și schimbe comportamentul radical în ultimii ani.

Ea s-a aflat sub tutela tatălui său până de curând, iar când acesta a fost obligat să nu-i mai controleze viața, artista a ”sărbătorit” victoria într-un mod îngrijorător. Aparițiile ei nud, pe Instagram, au devenit o constantă, iar unii consideră că Britney ar avea probleme mult grave decât s-ar crede.

Recent, după ce a anunțat că este însărcinată cu al treilea copil, cântăreața a făcut publică o altă poză cu ea în ”costumul lui Adam”.

Fotografii de când am fost în Mexic, înainte să am un bebeluș în burtă”, a scris cântăreața în prima postare cu imagini nud. „De ce naiba par cu zece ani mai tânără în vacanță?”, a adăugat ea.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Britney Spears (@britneyspears) 

Însă fanii săi au scris numeroase comentarii în care își arată îngrijorarea pentru comportamentul starului pop. Mulți dintre ei au considerat că vedeta se expune prea mult. ”Fata asta este bolnavă. E un strigăt de ajutor”, a scris unul dintre fani.

Ce ofertă a primit Britney Spears ca să-și vândă secretele

Solista are 40 de ani și formează un cuplu cu antrenorul ei personal, un tânăr de 28 de ani. Cântăreaţa mai are doi copii, de 15 şi 16 ani, dintr-o căsătorie anterioară.

Viața atât de controversată a artistei a determinat o editură din Statele Unitesă-i facă o ofertă de nerefuzat! Britney Spears va primi 15 milioane de euro pentru a dezvălui detalii neștiute atât despre viața ei profesională. Cât și despre relația cu familia ei.

Acesta pare să fie „unul dintre cele mai mari acorduri semnate vreodată” pentru o carte. Care însă nu depăşeşte sumele convenite cu unele figuri politice din istoria recentă a SUA.