Fashion

Cardi B, despre rasismul din industria modei

iulia.statie
February 26, 2021 13:24 PM

Cardi B este una dintre cele mai cunoscute vedete la momentul actual. Aceasta a lucrat cu brand-uri imense, cum ar fi Steve Madden, Balenciaga, Amazon, Fashion Nova și Reebok, dar, se pare că a întâmpinat câteva problem în lumea modei.

Pe aceeasi temaAccesoriul la care Michelle Obama nu poate renunța

Ce a spus Cardi B despre industria modei

Într-un interviu cu Mariah Carey, vedeta a discutat despre faptul că s-a lovit de rasism în industria modei, dar și despre faptul că este plătită mult mai puțin decât sunt plătite alte staruri, doar pentru faptul că este o femeie de culoare.

Aceasta a dezvăluit că pentru parteneriate similare, alte vedete au obținut mai mulți bani, deși fanii săi chiar cumpără orice promovează. „Nu știu dacă aș folosi cuvântul rasism pentru că totul este tehnic în acest moment. Am simțit anumite prejudecăți.”, a zis vedeta.

„Am fost implicată în anumite contracte și apoi am aflat că alte staruri ce nu erau de culoare au obținut mai mulți bani de la aceeași companie. M-am informat. Știu câți bani am adus pentru compania respectivă. Fanii chiar cumpără ce promovez. Deci, de ce nu mă plătești așa cum plătești alți oameni? A fost ca o jignire.”, a continuat rapperița.

De asemenea, Cardi B a vorbit despre influența pe care o au starurile din industria hip-hop, explicând că mai mulți creatori de modă nu recunosc faptul că ei sunt extrem de urmăriți. „Hip-hop-ul are o mare influență. Dar, în același timp, artiștii de culoare au parte de multe greutăți pentru a obține produse de la designeri și locuri la prezentările de modă.”, a zis ea.

Cardi B nu este singura vedetă ce a decis să vorbească despre problemele din industria modei. Încă de la începutul mișcării Black Lives Matter, mai multe staruri au început să discute despre momentele grele prin care au trecut, dar și despre faptul că trebuie să se facă anumite schimbări cât mai repede.

Joan Smalls, mesaj dur către industria modei

Joan Smalls, un model extrem de cunoscut, a făcut câteva dezvăluiri despre momentele prin care a trecut încă de când a început să lucreze în această industrie, folosindu-și vocea pentru a ajuta și a aduce schimbări.

„Mulți dintre voi spun că susțin diversitatea, însă, social media v-a tras la răspundere pentru lipsa de recunoaștere a noastră, așa că v-ați ascuns în spatele creativității voastre și în spatele a ceea ce numiți frumusețe. Pentru industria modei pe care o iubesc: asta este șansa ta! În momentul în care vorbești, demonstrezi că îți pasă. Dacă chiar îți pasă, arată acest lucru! Nu doar că tăcerea deranjează, însă, e o problemă uriașă în această industrie. Noi vă vedem. Voi ne vedeți acum?”, a continuat ea.