Fashion

Cătălin Botezatu a analizat ținutele purtate de Simona Halep și Toni Iuruc la nunta lor: ”Dacă ea a ales o rochie simplă, el putea să...”

maria.apostol
September 16, 2021 12:07 PM

Designerul a avut numai cuvinte de laudă la adresa celor doi miri, care de ieri sunt soț și soție, însă cu un minim amendament: el a fost ușor prea elegant pentru ea.

Simona Halep a trăit ieri, 15 septembrie, una dintre cele mai frumoase zile din viața ei. Sportiva s-a căsătorit cu Toni Iuruc, cel care i-a fost iubit timp de doi ani.  Evenimentul a avut loc într-un local exclusivist din Constanța care aparține chiar nașului lor de cununie.

Cel mai așteptat moment a fost, evdient, apariția miresei, pentru că toată lumea a fost curioasă să vadă ce rochii a ales Simona Halep. Alegerea s-a dovedit a fi extrem de inspirată! Toți au apreciat eleganța și simplitatea lor, iar designerii au fost de aceeași părere. Cătălin Botezatu a analizat prima rochie pe care a purtat-o îndrăgita sportiva.

Simona Halep s-a casatorit cu Toni Iuruc

Rochia aleasă de Simona este una foarte frumoasă! Cu toate că pare simplă, este foarte rafinată și extrem de elegantă. Culorile sunt foarte bine alese pentru că îi complimentează tenul și părul.

Iar combinația de dantelă din bumbac și voaluri în partea de jos, care dau un volum ce nu deranjează deloc ochiul privitorului, face ca toată această combinație să-i complimenteze extrem de bine părul, culoarea pielii și așa mai departe.Chiar și coafura este atent aleasă, rafinată, simplă, dar extrem de elaborată. Machiajul este și el, unul aparent simplu, dar care îi scoate în evidență trăsăturile feței.

Din punctul meu de vedere, este o ținută foarte echilibrată, care poate fi copiată de foarte multe doamne, domnițe, care vor să fie speciale în ziua logodnei, chiar alegând o rochie ce, aparent, pare simplă!”, a declarat Cătălin Botezatu pentru VIVA!.