News

Cătălin Măruță a împlinit 43 de ani. Ce mesaj i-a transmis soția sa, Andra Măruță

iulia.statie
January 27, 2021 15:34 PM

Cătălin Măruță a împlinit frumoasa vârstă de 43 de ani. Pentru a marca acest moment special, Andra Măruță, soția lui, i-a făcut o superbă declarație de dragoste ce a emoționant pe toată lumea.

Pe aceeasi temaAndra, declaraţii sincere despre a treia sarcină: „Nu am cum să mă ascund”

Ce mesaj a transmis Andra Măruță de ziua soțului ei

Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai solide și admirate cupluri din showbiz-ul românesc. Chiar de ziua soțului său, cântăreața a decis să transmită un mesaj frumos în mediul online pentru a-l sărbători.

„La mulți ani, iubitul meu! Ador să sărbătoresc fiecare an cu tine! Recunosc, cel mai bun lucru din ultimul an a fost că am fost izolată acasă alături de el, iubirea vieții mele, și copiii noștri!”, a scris aceasta pe Instagram, unde a postat două fotografii, una în care apare alături de partener, iar cealaltă în care sunt prezenți și micuții lor.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Andra (@andra)

Andra Măruță, despre secretul căsniciei cu partenerul ei, Cătălin Măruță

Pentru că toată lumea îi admiră, fanii s-au întrebat de multe ori care este secretul mariajului lor. Recent, Andra vorbea despre căsnicia sa, recunoscând că este presărată cu momente frumoase, dar și clipe grele, la fel ca orice relație.

„Da. Și aș vrea să spun asta pentru că observ că unii idealizează relația noastră, poate creează frustrări să ai impresia că tu te cerți cu partenerul uneori, în timp ce alții sunt mereu fericiți. În realitate, în toate cuplurile, în toate familiile există tensiuni. Ar fi ciudat să nu fie așa! Fiecare vine cu personalitatea  lui, cu un bagaj de amintiri, de emoții, se acumulează și oboseală, și altele.”, a declarat cântăreața pentru revista Viva!.

„Important este doar să fii empatic cu partenerul tău, să nu arunci cu vorbe grele la supărare, să gestionezi cu tact fiecare moment tensionat. Nu pot să spun exact: „Uite, atunci  ne-am  certat! A zis asta și asta!. Nu îmi amintesc, pentru că nu au fost niște tragedii, au fost discuții între noi care escaladau, dar de fiecare dată niciunul dintre noi nu a simțit că trebuie să pună paie pe foc”, a continuat vedeta.