Vedete

Câți bani au încasat, de fapt, Meghan Markle și Prințul Harry ca să vorbească despre prințesa Diana

nicoleta.ionita
February 20, 2020 10:00 AM

Meghan Markle și Prințul Harry au încasat o avere pentru că au acceptat să vorbească despre mama acestuia, regretata Prințesa Diana. Totul s-a întâmplat în cadrul unui summit organizat la Miami. Aceasta a fost prima apariție publică a celor doi, după ce au renunțat la titlurile și la îndatoririle regale.

Prințul Harry, terapie și box după decesul mamei sale

Prințul Harry avea doar 12 ani atunci când mama sa, Prințesa Diana, a decedat în urma unui accident rutier. Se întâmpla în 1997, la Paris, și tragica întâmplare avea să-i schimbe radical viața celui mai mic copil al Prințesei Diana și al Prințului Charles. Acesta a recunoscut că a avut nevoie de terapie pentru a depăși momentul. Inițial, s-a izolat de restul persoanelor din jurul său și s-a refugiat în antrenamentele de box. Fratele său, William, a fost cel care l-a ajutat să meargă mai departe și l-a sfătuit să apeleze la un specialist. Harry a făcut acest lucru după ce a împlinit vârsta de 20 de ani și întregul proces de recuperare a durat 7 ani.

Prințul Harry, alături de fratele său, William, la înmormântarea Prințesei Diana

Acum în vârstă de 35 de ani, Prințul Harry a vorbit din nou despre mama sa, de data aceasta în cadrul unui summit al miliardarilor, ”The Alternative Investment Summit”, eveniment organizat de una dintre cele mai mari bănci din lume. A fost însoțit de soția sa, Meghan Markle, care de altfel a fost și cea care l-a invitat pe scenă, pentru a vorbi despre viața sa.

Prințul Harry și mama sa, Prințesa Diana

Prințul Harry, discurs de 1 milion de dolari

Discursul ținut de Prințul Harry a fost unul impresionant, în care acesta a vorbit atât despre felul în care a reușit să treacă peste decesul mamei sale, dar și despre cât de dificilă a fost decizia de a renunța la titlul regal. Conform spuselor celor prezenți la eveniment, Harry ar fi recunoscut că nu regretă că a luat decizia de a renunța la viața regală și că este optimist în ceea ce privește viitorul său și al familiei sale. Cei doi soți au făcut această alegere, pentru că Harry nu a vrut ca Meghan și fiul lor, Archie, să treacă prin aceleași lucruri prin care a trecut el în copilărie. În ciuda deciziei luate, Harry ar fi declarat că se află în continuare în relații bune cu Regina. Discursul Prințului Harry ar fi avut loc în fața unor celebrități, cum ar fi Jennifer Lopez, Tony Blair, fostul prim-ministru britanic, arhitectul Norman Foster, fosta soție a lui Roman Abramovich, Dasha Zhukova, și soțul acesteia, Stavros Niarchos.

Prințesa Diana și cei doi fii ai săi, William și Harry

Experții sunt de părere că Prințul Harry și Meghan Markle ar fi câștigat între 500.000 și 1 milion de dolari pentru discursul ținut la Miami. Au apărut și acuzații la adresa lui Harry, după summitul care a avut loc la începutul lunii februarie. Celebrul jurnalist Piers Morgan este de părere că acesta se folosește de memoria Prințesei Diana pentru a se îmbogăți. ”Este o diferență enormă între a vorbi despre acest lucru pentru a atrage atenția publicului asupra problemelor de sănătate mentală care pot fi generate de doliu și a discuta toate aceste lucruri în fața unor bancheri, oameni de afaceri, celebrități și politicieni, contra unei sume uriașe”, a scris Morgan în Daily Mail.