News

Câți bani au primit Meghan Markle și Prințul Harry pentru a face dezvăluiri despre Familia Regală

iulia.statie
March 9, 2021 16:43 PM

Interviul susținut de Meghan Markle și Prințul Harry pentru Oprah Winfrey s-a dovedit a scoate la iveală extrem de multe detalii despre Familia Regală, dar și despre momentele dureroase prin care au trecut cei doi, așa că toată lumea este curioasă să vadă dacă au primit vreun ban pentru a face dezvăluirile.

Pe aceeasi temaCum arată apartamentul în care locuia Kate Middleton înainte să-l cunoască pe prințul William

Meghan Markle și Prințul Harry au primit bani pentru a vorbi cu Oprah Winfrey?

Se pare că aceștia au vorbit pe gratis, iar lor nu le-a fost dată nicio sumă de bani în urma interviului, deși Oprah Winfrey se bucură de un câștig imens. CBS ar fi plătit în jur de 7 milioane de dolari pentru drepturi de autor și licențe, iar această sumă a mers la compania deținută de vedeta de televiziune, Harpo Productions, ce s-a ocupat de producția interviului.

Ducii de Sussex au confirmat și ei că nu au primit vreun ban pe urma interviului, deși aceștia au recunoscut că nu mai au vreun venit de pe urma Familiei Regale încă de la jumătatea anului 2020. Pentru a face față mutării și a se întreține în America, ei au avut parte de moștenirea pe care Prințesa Diana i-a lăsat-o fiului său.

„Fără acei bani, nu am fi reușit să facem totul.”, a spus Prințul Harry. Cât despre părerea mamei sale, regretata Prințesa Diana, despre momentele prin care Ducii de Sussex au trecut, el a adăugat: „Cred că ar fi foarte furioasă să vadă cum s-a terminat totul. Dar în final, tot ce și-ar fi dorit vreodată pentru noi ar fi fost să fim fericiți.”

Ce spune Prințul Harry despre viitorul familiei sale

Încă de când s-au mutat în America, Prințul Harry și Meghan Markle au semnat contracte cu Spotify și Netflix, ce le vor aduce milioane de lire sterline. Deși cei doi se bucură de alegerile făcute, se pot întreține și sunt fericiți pentru că au renunțat la îndatoririle regale, nepotul Reginei Elisabeta a dezvăluit că nu a intenționat să facă aceste colaborări.

„Aceasta niciodată nu a fost intenția noastră. Cu siguranță nu ne plângem, viața noastră este grozavă acum, avem o casă frumoasă, am o familie frumoasă. Câinii sunt și ei fericiți. Pe timpul pandemiei, un prieten m-a întrebat ce părere am de platforme de streaming.”, a zis Prințul Harry.

„Existau tot felul de opțiuni diferite, iar, din perspectiva mea, aveam nevoie de suficienți bani pentru a plăti pentru servicii de securitate și pentru a mă asigura că familia mea este în siguranță.”, a adăugat nepotul Reginei Elisabeta.