News

Ce avere avea, de fapt, Răzvan Ciobanu: 'Câştig destul ca să îmi permit'

andreea voicu
April 30, 2019 19:50 PM

Răzvan Ciobanu a murit la doar 43 de ani, în urma unui accident de maşină. Viața lui Răzvan Ciobanu nu a fost una uşoară. S-a confruntat cu mari probleme financiare, iar relaţiile amoroase au eşuat toate. Designerul de modă a pierdut tot în anul 2009, când afacerile sale au dat faliment.

Răzvan Ciobanu a recunoscut că intrase în depresie în perioada respectivă, dar a reuşit să se pună pe picioare abia după 2 ani.

Ce avere avea, de fapt, Răzvan Ciobanu: ‘Câştig destul ca să îmi permit’

‘Nu aș fi intrat în faliment dacă nu eram ajutat oarecum… În afară de modă, celelate inginerii ale mele au căzut total. În momentul ăla m-am blocat. Nu am mai fost în stare nici să muncesc, nici să mă concentrez. În prima faza am pierdut casa în care locuiam, a fost luată dintr-o greșeală și din pricina unor acte nefăcute la tipul lor. Nu am avut putere să mă lupt în niciun fel. Surpriză a venit din partea unor buni prieteni care dețineau casă respectivă.

A urmat cu mașinile pe care le aveam. Au fost luate de un alt bun prieten, contractele de leasing fiind făcute pe firma lui. A urmat o depresie lungă. În septembrie-octombrie eram ca o legumă. Am zăcut mai bine de două luni la o prietenă de-a mea care nu îmi mai este acum prietenă. Nu mă puteam concentra la nimic’, povestea Răzvan Ciobanu

După ce şi-a revenit din punct de vedere financiar, stilistul declara că îşi permite să trăiască bine la bătrâneţe.

‘Castig destul ca sa imi permit sa ma mut intr-un azil la batrinete, cand n-o sa mai pot sa-mi iau un pahar de apa singur’, spunea Răzvan Ciobanu.