News

Ce planuri de viitor au Viviana Sposub și George Burcea

iulia.statie
October 26, 2020 10:40 AM

Viviana Sposub a povestit ce planuri au ea și iubitul ei, George Burcea, dar și ce a atras-o prima oară la cel ce urma să îi devină partener.

Pe aceeasi temaViviana Sposub, diagnosticată pozitiv cu coronavirus

Ce a atras-o prima oară pe Viviana Sposub la George Burcea

Cei doi și-au început povestea de dragoste de emisiunea ‚Ferma’, difuzată la PRO TV, unde sunt concurenți. Aceștia se află momentan în izolare împreună, după ce au fost diagnosticați pozitiv cu coronavirus.

Într-un interviu cu publicația Click!, Viviana Sposub a vorbit despre relația cu George Burcea, explicând ce a atras-o pentru prima oară la el: „Simplitatea! Faptul că se bucură de tot ce îl înconjoară și împărtășește și cu ceilalți această stare de bine. Dar trebuie să recunosc că și abilitățile sale încredibile de muls vaca mi-au atras puțin atenția…”

„Când e vorba de sentimente, nu ai cum să găsești explicații, definiții. Lucrurile se întâmplă de la sine și se întâmplă atât de frumos. Trăiesc fiecare clipă la intensitate maximă și dau frâu liber sentimentelor, exact cum am făcut și în Fermă.„, a spus Viviana Sposub când a venit vorba de noua relație.

De asemenea, întrebată dacă va merge la Botoșani pentru a o cunoaște pe mama actorului, Viviana a amintit de o promisiune făcută în emisiunea menționată mai sus: „În Fermă noi ne-am promis că vom face un drum cu trenul către Botoșani pentru a le face o surpriză celor dragi. Nouă ne cam place să ne ținem de promisiuni!”

Întrebată dacă se vede ajungând în fața altarului cu actualul partener, aceasta a răspuns: „Cred că pentru a răspunde la această întrebare aș avea nevoie de niște ochelari de vedere pentru distanță. Și cum nu dispun de așa ceva, voi descrie ce se vede mai de-aproape: multe momente frumoase și multă fericire.”

”George Burcea a fost cel mai tare partener de Fermă, iar acum este colegul meu de apartament”, a spus aceasta despre actor. Cei doi au ales să se izoleze împreună pentru a nu îi pune pe cei dragi în pericol după ce au fost diagnosticați pozitiv cu coronavirus.