Vedete

Ce reacție a avut Regina Elisabeta a II-a, după ce Meghan Markle a născut cel de-al doilea copil

andreea.voicu
June 7, 2021 11:53 AM

Recent, Meghan Markle a adus pe lume cel de-al doilea copil perfect sănătos. Ea și Prințul Harry au acum o fetiță pe care au numit-o Lilibet „Lili” Diana Mountbatten-Windsor.

Este fericire mare în cuplul Meghan Markle – Prințul Harry. Cei doi au devenit recent părinții unei fetițe perfect sănătoasă, pe care au numit-o Lilibet Diana. Micuța a venit pe lume în cursul zilei de vineri, 4 iunie, având o greutate de 3,487 kilograme. Numele a fost ales special, căci Lilibet, ”Lili”, este dat în onoarea Reginei Elisabeta, fiind numele de alint dat de apropiații reginei, iar Diana – în onoarea Prințesei Diana, mama Prințului Harry.

Meghan Markle a născut într-un spital din Santa Barbara. După ce fetița a venit pe lume, Regina Elisabeta a II-a a transmis și ea un mesaj. Chiar dacă situația nu a fost tocmai ”roz” atunci când Ducii de Sussex au părăsit Familia Regală, Regina Elisabeta a II-a este încântată de vestea primită!

„Regina, Prinţul de Wales, Ducesa de Cornwall, Ducele şi Ducesa de Cambridge au fost informaţi şi sunt încântaţi de vestea naşterii fiicei ducelui şi ducesei de Sussex”, a transmis Palatul Buckingham într-un comunicat oficial, citează VIVA.

Meghan Markle a suferit un avort spontan anul trecut

Meghan Markle și Prințul Harry se bucură nespus pentru că vor avea parte de un al doilea bebeluș, mai ales pentru faptul că Ducesa a suferit un avort spontan în vara trecută, în luna iulie. Aceasta și-a făcut curaj și le-a povestit fanilor totul despre experiența dureroasă printr-un eseu.

„După ce i-am schimbat scutecul, am simțit o crampă dureroasă. Am căzut pe podea cu el în brațe, fredonând un cântec de leagăn pentru a ne menține pe amândoi calmi, iar tonul vesel era într-un contrast puternic cu sentimentul că ceva nu era în regulă”, a spus aceasta într-o scrisoare pentru New York Times.

„Știam, în timp ce îmi strângeam în brațe primul născut, că îl pierdeam pe al doilea. Câteva ore mai târziu, eram pe un pat de spital, ținându-mă de soțul meu. A pierde un copil reprezintă a purta o durere aproape insuportabilă, trăită de mulți, dar discutată prea puțin”, a zis aceasta.

sursă foto: arhivă VERDICT