News

Ce spunea Prințesa Diana despre succesiunea la tron a fiului său, Prințul William

iulia.statie
August 1, 2020 12:15 PM

Chiar dacă pe atunci era doar un adolescent, Prințesa Diana știa că fiul său va face lucruri mărețe.

Pe aceeasi temaCe relație neobișnuită au Sarah Ferguson și fostul sot, Prințul Andrew

În noiembrie 1995, cu doi ani înainte de moarte sa tragică, Diana a dat un interviu pentru BBC1 Panorama și a discutat despre divorțul ei de Prințul Charles, dar și despre faptul că separarea ei de Familia Regală va juca un rol imens în viața Prințului William și viața Prințului Harry.

Ce părere avea Prințesa Diana despre faptul că fiul său va deveni Monarh

Ținând cont că William, pe atunci în vârstă de 13 ani, era al doilea în linia de succesiune la tron, Martin Bashir a întrebat-o pe Diana dacă chiar crede că fiul său o va urma pe Regină și va deveni Monarh.

„Crezi că ar avea mai mult sens, ținând cont de dificultățile conjugale pe care tu și Prințul de Wales le-ați avut, dacă poziția de Monarh ar trece direct la fiul tău, Prințul William?”, a întrebat jurnalistul.

„William este foarte tânăr în acest moment, deci ar vrea ca o asemenea povară să îi fie pusă pe umeri la o asemenea vârstă? Nu pot răspunde la această întrebare.”, a răspuns regretata Prințesă.

Bashir a continuat: „Ți-ai dori ca Prințul William să ajungă la o vârstă și să o urmeze pe Regină în locul Prințului de Wales?”

„Dorința mea este ca soțul meu să își găsească pacea, iar de aici urmează alte lucruri, da.”, a zis Diana.

În aprilie 2018, Regina Elisabeta a făcut o mișcare neobișnuită și l-a numit pe Prințul Charles ca fiind liderul Commonwealth. Monarhul în vârstă de 94 de ani i-a rugat pe cei de la Commonwealth Heads of Government să îl numească pe Charles ca fiind succesorul ei.

Chiar dacă Regina își dorea să uite de Charles în favoarea Prințului William, ea nu are puterea de a își alege succesorul. În 1701 Act of Settlement, un act al Parlamentului ce determină cine va prelua tronul, este scris clar că moștenitorul trebuie să fie succesor direct. Acela este Charles, nu William. Ținând cont că Regina nu are putere politică, legea nu poate fi schimbată de ea, scrie publicația InStyle.

Ar putea abdica Charles? Puțin probabil. Mulți poate își amintesc de momentul în care Regele Edward VIII a renunțat la tron în 1936 după 11 luni pentru a se căsători cu o femeie divorțată, Wallis Simpson, un lucru ce Biserica nu îl accepta.

Și Charles a divorțat și s-a căsătorit cu Camilla, Ducesa de Cornwall, după ce a dezvăluit că nu a fost fidel în primul său mariaj. Dar, ținând cont că nu mai suntem în anul 1936, măsurile sunt mult mai relaxate. Totuși, Charles și Camilla nu au avut voie să se căsătorească în Biserica din Anglia, pentru că relația lor a jucat un rol în distrugerea mariajului său cu Diana. Totuși, divorțul a devenit un lucru normal în Familia Regală, iar 3 dintre cei 4 copii pe care Regina Elisabeta îi are sunt divorțați.

În decembrie, Regina posta un portret cu cele trei generații ce vor urma să conducă ca și Monarhi: Prințul Charles, Prințul William și Prințul George.