

Ce zodii au cele mai lungi relații! Astrele îți aleg jumătatea

Când vine vorba de iubire și relații – încurcate sunt căile Domnului! Se pare că prietenele noastre, astrele, își bagă codița în viața noastră și ne influențează în tot ce ține de alegerile amoroase.
Berbec – nativii acestei zodii au tendința de a se îndrăgosti destul de repede și de a se implica instant într-o relație. Partea mai puțin știută despre ei este că ajung repede să constate că relația în care se află nu le aduce fericirea, așa că deseori nu rezistă mai mult de 4-5 luni împreună cu partenerul. Berbecii au nevoie de timp pentru a-și da seama dacă relația în care se află le aduce satisfacția dorită. Dacă reușesc să depășească momentele de criză, nativii Berbec se implică în cursa de lungă durată.
Taur – persoanele născute în acest semn zodiacal sunt pasionale și loiale, așa că scopul lor este să-și construiască o relație serioasă. Viața intimă este foarte importantă pentru nativii Taur, așa că există mari șanse să-și înșele partenerul dacă nu sunt satisfăcuți din punct de vedere sexual. Dacă le sunt îndeplinite toate mofturile, atunci Taurii nu își vor părăsi partenerul niciodată.
Gemeni – nativii Gemeni sunt foarte fideli, însă din punct de vedere social zboară din floare în floare și, atunci când interacționezi cu atât de mulți oameni, se mai întâmplă și câte un flirt. Sunt binecunoscuți pentru acest ”atuu” și pentru faptul că nu se pot abține să nu o facă. Fidelitatea nu-i folosește la nimic bărbatului Gemeni, pentru că femeia de lângă el nu poate suporta flirturile, la care uneori trebuie să fie martoră.
Rac – este foarte fidel, mai ales după căsătorie și dacă îi sunt împlinite nevoile. Problema este faptul că nu e deloc ușor să-l mulțumești, având în vedere că e gelos, posesiv, bănuitor și nesigur pe el. În timp, poate ajunge să te înnebunească, însă nu ai de ce să-ți faci griji că te-ar putea părăsi sau înșela.
Leu – nativilor leu le place să-și pândească ”prada”, să o seducă, să o curteze. Se îndrăgostesc mai greu, însă atunci când iubesc o fac cu pasiune… timp de un an sau doi. Inima unui Leu vrea mereu altceva și instinctele de prădător îi cer să plece periodic la vânătoare. Din păcate, relațiile nativilor Leu nu durează mult.
Fecioară – persoanele născute în acest semn zodiacal își aleg cu grijă partenerul, iar atunci când cred că l-au întâlnit nu le mai trebuie nimic… nici măcar sex! De obicei, relațiile nativilor Fecioară evoluează rapid către căsătorie sau măcar către o viață în comun. Fecioarele au nevoie de prietenie, siguranță, stabilitate materială, relațiile lor fiind mai mult niște parteneriate pe termen lung.
Balanță – nativii acestei zodii sunt loiali și au tendința să se implice doar în relații de lungă durată. Dacă au găsit partenerul perfect (pe care îl caută de mult timp!), Balanțele sunt capabile să facă foarte multe sacrificii. În ciuda acestui aspect, Balanțele au tendința să se ”aprindă” destul de repede din foarte multe motive, ceea ce înseamnă că există riscul să se iște diverse conflicte între ei și partenerii lor.
Scorpion – poate vă vine greu a crede, însă pasionalul Scorpion este una dintre cele mai fidele zodii. Iubirea adevărată durează la ei până la adânci bătrâneți. Nativii zodiei Scorpion sunt și cei mai carismatici din zodiac și atrăgători, lucru care poate stârni mici episoade de gelozie din partea partenerului de cuplu. Sunt adepții relațiilor lungi și nu se implică în relații care nu au nicio șansă de viitor.
Săgetător – nativii acestei zodii sunt sceptice atunci când vine vorba despre dragoste și relații, însă își doresc o familie și fac tot posibilul ca să-și găsească partenerul perfect. Persoanele născute în acest semn zodiacal au un temperament destul de dificil de suportat, însă relațiile lor sunt unele de durată, în general.
Capricorn – persoanele născute în zodia Capricorn nu se îndrăgostesc ușor și nici nu se grăbesc să înceapă o relație serioasă. Cu toate acestea, capricornii sunt persoane familiste, care își analizează atent deciziile și nu se grăbesc să se implice în relație decât dacă au șanse destul de mari să se căsătorească și să-și întemeieze o familie.
Vărsător – sunt cei mai ”ușuratici” nativi din zodiac. Firi deschise și sociabile, Vărsătorii reușesc cu greu să se implice într-o relație serioasă. Obișnuiesc să flirteze des, au tendința să înșele, iar relațiile lor nu durează foarte mult.
Pești – nativii Pești sunt firi sensibile, care au nevoie de cineva care să le fie alături la bine și la greu. Relațiile lor sunt, de cele mai multe ori, unele destul de lungi. La fel ca nativii Rac, Peștii își doresc o familie, așa că vor face tot posibilul ca să-și transforme visul în realitate. Nu obișnuiesc să înșele și pun mare preț pe sentimente.