Fashion

Cele mai bune ținute de la Milan Fashion Week primăvară/vară 2021

iulia.statie
September 28, 2020 15:53 PM

La fel ca și la Londra și la New York, la Milano vom avea parte de prezentări de modă ce respectă regulile de distanțare, dar și experiențe digitale. Ca urmare, moda street style va arăta cu siguranță diferit, pentru că vremurile s-au schimbat radical.

Pe aceeasi temaCele mai interesante modele de pantofi de pe podumurile Săptămânilor Modei

Milan Fashion Week: trend-uri întâlnite în moda streetstyle

Gucci nu respectă calendarul tradițional, deci imprimeurile exuberante și acesoriile statement vor lipsi de la Milan Fashion Week de data aceasta. În locul lor, ni se vor prezenta piesele colorate Valentino, căci, la începutul lunii, Pierpaolo Piccioli a anunțat că va dezvălui atât colecția pentru femei, cât și aceea pentru bărbați în Milano pentru a își prioritiza echipa și pentru a evita călătoriile cu avionul.

Ce altceva ne așteaptă pe străzile din Milano? Am avut plăcerea să le vedem din nou în moda streetstyle pe fetele noastre IT preferate, dintre care Chiara Sccelsi și Caroline Daur. La prima vedere, look-urile au căpătat un aer grunge, rock glam, poate datorită faptului că am intrat deja în sezonul răcoros. Am putut vedea contraste puternice, de la ținute ultra colorate, la unele extrem de feminine, la altele cu tente masculine și piese statement, cu totul extravagante.

Una dintre ținutele ce atrage imediat privirile este aceea adoptată de către Evangelie Smyrniotaki, ce a purtat un deux-piece din piele, într-o nuanță de roșu îndrăzneață. Cum toamna și-a reintrat în drepturi, nu ne miră să vedem că piesele din piele au căpătat din nou popularitate.

Un alt trend urmărit în moda street style de la Milano a fost completarea pieselor văratice, feminine, cu unele din sezonul răcoros. O astfel de ținută am văzut-o la Veronica Ferraro, ce a ales o rochie de vară, feminină, cu un decolteu amplu, cu franjuri, pe care a combinat-o cu o pereche de cizme până la genunchi, negre, dure. Bineînțeles, măștile au fost nelipsite.

Piele, negru, grunge, glam rock, cam aceste lucruri ni le-a adus prezentarea Valentino atunci când vine vorba de ce au purtat trendsetterii. Observăm o nouă obsesie cu privire la trench-urile negre, din piele.

Nici prezentarea de modă Etro nu s-a lăsat mai prejos. Pentru eveniment, s-a simțit în aer un stil boho chic, prin pene, franjuri, sau orice fel de mici efecte pe care trendsetterii au dorit să le pună în evidență. Și aici, bocancii au fost preferați în materie de încălțăminte, dar și încălțămintea masculină.