Cele mai cool tendințe în materie de machiaj pentru 2021

Anul trecut a fost unul greu încercat, așa este destul de greu ca toate tendințele în materie de machiaj să fie cunoscute atât de repede. Măștile ne-au făcut să renunțăm la produsele pe care le foloseam sau să punem accentul pe ochi, schimbând foarte mult rutina de beauty pe care o aveam înainte.

Adevărul este că există două opțiuni pe care le putem folosi, anume un look extrem de natural, datorită lipsei de machiaj ce a devenit o adevărată obișnuință în ultimele luni, sau putem să ne axăm pe un look plin de glamour, sclipitor, pentru dorința de a reveni la normalitate. Sunt câteva tehnici ce vor fi în trend-uri anul acesta:
Ochi expresivi
Cum vom continua să purtăm măști, accentul este pus pe ochi și pe expresivitatea lor, fiind forțați să ne arătăm astfel emoțiile și personalitatea fără a ne folosi tot chipul. Putem experimenta cu diferite texturi și culori, dar putem opta și pentru o pereche de gene false dacă look-ul se dorește a fi într-un stil dramatic.
Nostalgia
Nuanțele pastelate au fost pentru mult timp în tendințe, dar acum mergem spre culori nude, pământii, cât mai naturale. Totul este nostalgic atunci când vorbim de machiaj, așa că se poate opta și pentru eyeliner alb și fard de ochi strălucitor. Spre exemplu, Ariana Grande merge mult în această zonă, așa că putem să ne inspirăm de la vedetă.
Fond de ten cu aspect natural
Fondul de ten ce are o acoperire mare nu mai este în tendințe, toată lumea mergând spre un look cât mai natural. Este timpul să ne îmbrățișăm aspectul așa cum este și să ne bucurăm de pistrui și o piele strălucitoare ce nu este acoperită de prea multe produse de machiaj. Putem opta pentru produse ce țin pielea cu tendință de îngrășare sub control.
Explozie de culoare
Deși ne îndreptăm spre produse cu aspect cât mai natural, există și o dorință pentru a risca și a ne juca, iar aici intra în joc antiteza pe care am tot simțit-o anul trecut din punct de vedere vestimentar, dar și în look-urile de beauty. Probabil tinzi să alegi nuanțe pe care nu le-ai fi încercat înainte, cum ar fi albastrul electric, dar nu te teme! Atunci când vine vorba despre machiaj, trebuie să ne distrăm înainte de toate.