Fashion

Cele mai importante momente din modă, în ultimul deceniu!

irina.letitia
December 24, 2019 21:34 PM

Deşi este o adevărată provocare să cuprinzi 10 ani într-un singur material, vom încerca să prezentăm cele mai importante momente din modă, din ultimul deceniu! Anii 2010 au fost intriganţi, surprinzători şi au adus o mulţime de schimbări notabile în acest domeniu!

Cele mai importante momente din modă, în ultimul deceniu!

Industria modei din ultimii 10 ani s-a apropiat mai mult de cumpărător, a început drumul către responsabilitate şi sustenabilitate şi a introdus concepte noi, precum „see now, buy now”,  în care colecţiile de pe podium pot fi achiziţionate în sezonul în care sunt prezentate. Brandurile s-au orientat către reciclare, protecţia animalelor – o mulţime de branduri renunţând de exemplu la blana naturală şi unele show-uri de modă au devenit unisex.

In egală măsură, moda ultimilor ani a tins spre normalizarea siluetelor, introducându-se în prezentările de modă manechine cu forme diferite, militând pentru sănătate şi incluziune.

Poate cea mai mare diferenţă în moda ultimului deceniu a fost făcută de platforma socială Instagram, care a transformat domeniul într-un accesibil tuturor. In plus, apariţia influencerilor pe Instagram a însemnat că la fel de importante ca hainele au fost şi persoanele care le poartă. Brandurile, de la mic la mare, şi-au asociat imaginea cu influenceri reprezentativi pentru filozofia lor, dar şi pentru targetul pe care şi l-au dorit.

Din punctul de vedere al trendurilor, ultimul deceniu a fost cât se poate de interesat şi poate deloc surprinzător, se încheie cu influenţe puternice din anii 2000! În ultimii 10 ani, moda a fost influenţată puternic de anii 60, 70, 80, iar în 2019, am beneficiat de o infuzie puternică de tendinţe inspiraţe de începutul mileniului!

Te invităm la o scurtă incursiune în timp şi în galeria foto vei descoperi imagini reprezentative ale modei din ultimii ani!