Celebrități care și-au unit destinele în Franța, țara iubirii

Joe Jonas și Sophie Turner nu sunt primele vedete care se vor căsători în Franța. Cei doi vor spune a doua oară ‘DA’ în cadrul unei ceremonii organizate în țara iubirii.

De-a lungul timpului, mai multe celebrități au preferat să își unească destinele aici. Noi am făcut o restropectivă a celor mai celebre cupluri care au spus ‘DA’ în Franța, în cadrul unor ceremonii fastuoase.
Celebrități care au făcut nunta în Franța!
John Travolta și Kelly Preston s-au îndrăgostit în serialul de comedie ‘The Experts’ în 1989. În septembrie 1991, cei doi s-au căsătorit la Grand Hôtel de Crillon din Paris. Doar patru persoane au participat la ceremonia oficiată de un scientolog francez. O săptămână mai târziu, perechea s-a căsătorit legal în America.
Heather Locklear, actrița din Melrose Place, și chitaristul trupei Bon Jovi, Richie Sambora, s-au căsătorit în decembrie 1994, la Catedrala americană din Paris. Deoarece Franța nu recunoaște ceremoniile religioase din punct de vedere juridic, Locklear și Sambora s-au căsătorit la două zile în casa lui Sambora, Rumson, New Jersey. Cuplul a divorțat în aprilie 2007.
Un alt cuplu celebru care s-a căsătorit în Franța este format din Pamela Anderson și Kid Rock. Cei doi au făcut ceremonia la bordul unui iaht în apropiere de Saint-Tropez, în august 2006. Au divorțat la doar câteva luni după ce se căsătoriseră.
Eva Longoria și Tony Parker s-au căsătorit într-un cadru de poveste în 2007, la biserica Saint Germain L’ Auxerrois de langa muzeul Luvre. Petrecerea a avut loc într-un castel din secolul al XVII-lea, într-un sat din afara Parisului, la care au participat 250 de invitați. În 2010, cei doi au divorțat.
Salma Hayek și Francois-Henri Pinault s-au căsătorit pe 14 februarie 2009
Cum să vă asigurați că Ziua Îndrăgostiților va fi întotdeauna memorabilă? Luați exemplul actriței Salma Hayek și soțului său, Francois-Henri Pinault. Cei doi s-au căsătorit pe 14 februarie 2009 la Paris. Câteva luni mai târziu, ei au ținut o ceremonie generoasă în Italia.
Alica Keys s-a căsătorit în august 2010 cu rapperul si producatorul muzical Swizz Beatz. Artista a arătat ca o zeiță grecească în rochia semnată Vera Wang. Ceremonia a avut loc într-o vilă din Corsica, Franța.
„Simplu, dar elegant” a fost tema pentru 4 mai 2013, când Keira Knightley și James Righton și-au unit destinele la primăria din Mazan, o localitate lângă Mont Ventoux (Provence), în compania unui număr restrâns de invitaţi. Petrecerea a avut loc la proprietatea de cinci milioane de dolari a familiei actriței.
Halle Berry și actorul francez Olivier Martinez s-au căsătorit în 2013, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Château des Conde din Vallery, Franța. Berry și Martinez au depus dosarul de divorț în 2015.
Angelina Jolie și Brad Pitt s-au căsătorit în vara lui 2014, în satul Correns, Franța, unde au o casă. Ceremonia, la care au asistat cei șase copii ai cuplului, a fost ținută la Château Miraval, o unitate viticolă care cuprinde 35 de camere, o capelă veche și o podgorie de vinuri care se întinde pe 1.100 de hectare. Cuplul s-a despărțit în septembrie 2016.
Sursa: people.com