News

Chiara Ferragni este însărcinată pentru a doua oară! Cum a făcut anunțul emoționant

iulia.statie
October 1, 2020 12:54 PM

Chiara Ferragni așteaptă al doilea copilaș! Faimoasa bloggeriță cunoscută drept ‘The Blonde Salad’ a făcut anunțul emoționant oficial pe pagina ei de Instagram.

Pe aceeasi temaChiara Ferragni își lansează documentarul despre viața sa, la Veneția

Chiara Ferragni, însărcinată cu al doilea copil

Chiara are o carieră minunată, o familie superbă, iar acum, aceasta se bucură că îi va aduce un nou partener de joacă fiului său, Leo. După o vreme în care și-a exprimat dorința de a deveni mamă din nou, se pare că vedeta în sfârșit poate confirma anunțul. „Familia noastră se mărește. Leo o să adore faptul că va fi fratele mai mare.”, a scris Chiara pe Instagram, alături de o fotografie emoționantă cu fiul său ce ținea în mână o poză de la ecograf.

Chiara și soțul ei, Fedez, sunt cunoscuți pentru povestea de dragoste superbă pe care o trăiesc, cei doi împărtășind detalii cu fanii în fiecare zi. Încă de la începutul relației lor până la nașterea primului fiu, cei doi au obținut un loc special în inimile internauților.

Pe 28 octombrie, după multe zvonuri vehiculate în presă, Chiara confirma prima sarcină pe Instagram. Băiețelul lor s-a născut în martie 2018. Aceștia s-au căsătorit pe 1 septembrie 2018 printr-o ceremonie superbă ținută în Sicilia.

Totuși, înainte de anunțul emoționant, se tot zvonea prin presa de peste oceane că aceștia vor deveni părinți pentru a doua oară. Chiara niciodată nu și-a ascuns dorința de a mai avea copii după nașterea lui Leo.

De ce a fost criticată aceasta în trecut

În trecut, aceasta a fost îndelung criticată pentru că a ales să posteze fotografii cu micuțul său pe social media, însă, Chiara le-a răspuns fanilor imediat: „El este băiatul a doi oameni faimoși, când vorbim de Leo, fericirea din familia noastră este cel mai natural lucru. Când eram mică, mama mea filma orice, astăzi, totul se întâmplă pe social media, este o schimbare de cultură.”

„Viața privată este un concept ciudat, diferit față de cum era înainte. Sunt o carte deschisă și nu am probleme prin a dezvălui totul pentru că sunt o persoană bună: pe social media sau în realitate sunt aceeași persoană și mereu încerc să îmi aduc îmbunătățiri.”, a zis ea.