Chrissy Teigen și-a vopsit părul roz! Cum arată acum vedeta

Dacă majoritatea vedetelor și-au dorit să își facă o schimbare de look radicală la începutul pandemiei, se pare că soția lui John Legend, Chrissy Teigen, a prins și ea această febră acum. După ce a experimentat cu numeroase peruci, vedeta a decis să își vopsească părul roz și să surprindă pe toată lumea.

Chrissy Teigen, schimbare îndrăzneață de look
Chrissy Teigen s-a jucat cu look-ul său în ultima perioadă, experimentând cu peruci în nuanțe explozive. Se pare că aceasta și-a dorit o schimbare permanentă, așa că a optat pentru a-și vopsi părul roz. Cu puțin ajutor din partea hairstylistului Tracey Cunningham, soția lui John Legend a decis să se îndepărteze puțin de coafura ce a consacrat-o și să fie mult mai îndrăzneață.
Aceasta le-a arătat urmăritorilor de pe Instagram cum arată acum, iar toată lumea a fost surprinsă. Chrissy Teigen nu este singura vedetă ce a optat pentru un păr roz, căci acest trend a cucerit pe toată lumea în ultimii doi ani. Printre celebritățile ce au abordat această nuanță foarte îndrăzneață se numără Dua Lipa, Elle Fanning și Behati Prinsloo.
Chrissy Teigen a renunțat la implanturile mamare
Recent, Chrissy Teigen dezvăluia că a decis să renunțe la implanturi, optând pentru o operație de micșorare a sânilor. Vedeta este extrem de activă pe rețelele de socializare și își ține fanii la curent cu tot ce face, așa că și-a surprins fanii atunci când le-a dezvăluit că și-ar mai dori o procedură. „Da, încă am sânii uriași. Cred că o să mă operez din nou și o să îi fac mai mici. Nu mă așteptam să rămână așa mari.”, a spus aceasta.
În trecut, soția lui John Legend dezvăluia într-un interviu cu publicația Glamour UK că și-a pus silicoane pe când avea 20 de ani, dar regretă decizia pe care a făcut-o pe atunci. „Da, mi-am modificat sânii când aveam 20 de ani. Era mai mult pentru când purtam costum de baie. Mă gândeam că dacă o să pozez, stând pe spate, vreau să se vadă! Dar apoi am avut bebeluși și am alăptat, s-au dezumflat și acum sunt terminată.”, spunea ea în trecut.