Coafuri simple pentru păr lung

Multe femei visează la cosițe lungi pe care le pot aranja așa cum își doresc, în coafuri cât mai elegante și mai elaborate. Însă atunci când timpul nu ajunge pentru a realiza o asemenea coafură, împletiturile simple sau buclele răvășite pot salva pe oricine și pot completa ținute mai bine ca orice alt accesoriu.

Iată cum preferă vedetele să își coafeze simplu părul:

Toate avem câte o zi în care părul pur și simplu nu vrea să se așeze frumos. Simplele împletituri într-o coadă ne pot salva de multe ori și chiar ne pot da un aer chic. Gigi Hadid a ales să își împletească părul într-o coadă cât mai sus prinsă, iar pentru efectul maxim a dat coafurii și aspectul de wet hair look.

Margot Robbie a ales o coafură elegantă, împletindu-și părul de culoarea mierii într-un coc ce la prima vedere pare destul de elaborat, dar este foarte ușor de realizat.

Dacă dorești ca părul tău să aibă cât mai mult volum, atunci ia exemplu de la Angelina Jolie și tapează partea superioară a părului, răsucind după suvițele pentru a le prinde în cele din urmă.

Zendaya a ales un look răvășit, ce îi oferă un aer sălbatic. Dacă îți dorești mult volum și păr creț, aceste bucle se pot face foarte ușor cu ondulatorul sau îți poți prinde suvițele peste noapte. Pentru efectul dorit, stilizează-l apoi cu produsele de styling preferate.

Kendall Jenner este fana cocurilor răvășite, ce dau impresia că nu s-a străduit prea mult pentru a obține această coafură. Lasă câteva șuvițe rebele libere pentru a avea coafura perfectă ce se va potrivi la orice ținută, chiar dacă ai un eveniment important sau pur și simplu vrei să adopți stilul casual în ziua respectivă.

Khloe își dă frâu liber imaginației atunci când vine vorba de podoaba capilară. Buclele lejere de culoarea mierii au fost prinse într-o coadă cât mai ridicată pentru a-i oferi volumul dorit.

Se pare că veșnicele codițe împletite vor fi mereu la modă, indiferent de schimbări. Pentru a scăpa de aerul copilăresc, adaugă ca și Rita Ora câteva accesorii ce vor duce cu gândul la stilul boho-chic.

Buclele lejere, tip beach waves pot cuceri pe oricine. Pentru a le stiliza mai bine, Gigi a adăugat un accesoriu mare, de efect, ce o scoate din anonimat.

Rihanna nu își ascunde niciodată frumoasele trăsături, iar părul dat pe spate pentru un efect wet hair look îi oferă un aer puternic.

Gemenele Olsen sunt fane înfocate a împletiturilor de orice fel. Deși coronițele obținute din împletituri sunt foarte ușor de făcut, te scot din anonimat și sunt imediat observate, părând coafuri foarte greu de realizat.

Nicole Kidman a ales stilul clasic, o coadă împletită ce sigur merge la orice ținută. Este o coafură foarte simplă, durând doar 5 minute. Dacă dorești să ai părul și a doua zi aranjat, dupa ce desfaci coada vei obține bucle lejere.

Bineînțeles, coada de cal este alegerea favorită a oricârei femei ce are părul lung. Această coafură va atrage atenția asupra trăsăturilor tale, deci poți să te joci cu machiajul așa cum dorești.
Sursă: Pinterest