Fashion

Coco Chanel și bărbații care i-au influențat ascensiunea în modă

adelina.duinea
May 14, 2019 12:47 PM

Cunoscută publicului larg drept Coco Chanel, Gabrielle Bonheur s-a născut în 1883, în Saumur, Franța. Inclusiv în zilele noastre, creatoarea de modă este apreciată pentru designurile pe cât de simple, pe atât de sofisticate. Una dintre renumitele sale sintagme spunea: „Luxul trebuie să fie confortabil, în caz contrar, nu este lux”.

Gabrielle Bonheur Chanel

De la 12 până la 18 ani, Chanel crește într-un orfelinat, perioadă în care învață, printre altele, și să coasă. Înainte de a pune bazele imperiului care-i poartă și azi numele, Chanel a avut o scurtă carieră în muzică.

La 27 de ani, în 1910, Chanel deschide primul său magazin. Zece ani mai târziu, prin 1920, tânăra își lansează primul parfum, introducând mai apoi pe piață celebrul costum Chanel și faimoasa rochiță neagră (the little black dress).

Citește și: Tragica poveste a ultimului moștenitor al imperiului Gucci

Din cauza tuberculozei, la doar 32 de ani, mama creatoarei se stinge din viață. Atunci, Chanel avea 12 ani. Ulterior, tatăl ei, vânzător de bunuri în mare parte furate, o trimite pe adolescentă într-un orfelinat din centrul Franței.

În timpul scurtei sale „cariere” în muzică, Chanel a cântat în cluburi din Vichy și Moulins, unde și-a câștigat pseudonimul Coco.

Deși majoritatea leagă numele de piesele interpretate de Chanel în tinerețe (Qui qu’a vu Coco), creatoarea de modă a recunoscut că este o prescurtare a termenului „cocotte”, însemnând amantă.

Coco Chanel și bărbații care i-au influențat ascensiunea în modă

În jurul vârstei de 20 de ani, Chanel începe o relație cu omul de afaceri Étienne Balsan care o ajută să pună bazele casei sale de modă.

Ulterior, Chanel îl părăsește pentru unul dintre prietenii săi, jucătorul de polo Arthur „Boy” Capel. La scurt timp însă, americanul se stinge din viață în urma unui accident rutier. Acesta continuă să fie reamintit drept muza creatoarei de modă.

În 1923, Chanel îl cunoaște pe Ducele de Westminster Hugh Grosvenor, a cărui cerere în căsătorie o refuză deși, potrivit presei internaționale, cuplul a fost împreună timp de zece ani.

Ducele a răsfățat-o pe artistă cu bijuterii extravagante, piese de artă și o locuință în prestigiosul district Mayfair din Londra. Despre cererea în căsătorie, Chanel a mărturisit: „Au mai fost câteva Ducese de Westminster, dar Chanel este unică!” 

Citește și: Cine este miliardarul care deține casele de modă Gucci, Saint Laurent, Balenciaga și Alexander McQueen

În timpul crizei economice din anii 1930, Chanel este obligată de circumstanțe să-și închidă afacerea. În timpul ocupației naziste din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, Chanel are o relație cu ofițerul nazist Hans Gunther von Dincklage.

La acea vreme, relația îi permite sp locuiască în apartamentul ei din Hotelul Ritz din Paris care a funcționat și ca sediu militar german.

După încheierea războiului, Chanel este interogată, fără a primi însă vreo condamnare. Creatoarea a fost însă „condamnată” de către opinia publică, motiv pentru care se mută câțiva ani în Elveția.

La 70 de ani, Chanel face o spectaculoasă revenire în modă. Cu toate că inițial primește critici usturătoare, designurile sale feminine cuceresc rapid comercianții din întreaga lume. Coco Chanel s-a stins din viață pe 10 ianuarie 1971, în apartamentul ei din Hotelul Ritz.