News

Cressida Bonas, o fostă iubită a Prințului Harry, a povestit totul despre despărțirea de acesta

iulia.statie
June 6, 2020 11:49 AM

O fostă iubită a Prințului Harry, anume Cressida Bonas, se află în plin tur de promovare a noului show în care apare, ‚White House Farm’.

Pe aceeasi temaFosta iubită a Prințului Harry, actriță într-un nou serial

Cressida Bonas, despre despărțirea de Prințul Harry

Aceasta a vorbit despre noul show, dar și despre despărțirea de Prințul Harry și despre cum i s-a schimbat viața într-un interviu pentru Daily Telegraph. Cei doi s-au cunoscut în 2012 prin intermediul Prințesei Eugenie și au format un cuplu timp de doi ani. Ei s-au despărțit în 2014, însă, au rămas în relații bune și Prințul chiar a invitat-o la nunta sa cu Meghan Markle.

Vedeta a povestit că presa o numea pe atunci ‚IT girl’, lucru ce o deranja, iar atenția venită din partea mediei nu a fost pe placul ei. „Cred că termenii de genul acesta sunt limitați. Lucrez foarte mult, iubesc ceea ce fac și sper că acest rol le-a arătat oamenilor ce pot să fac și ce îmi doresc să fac de acum înainte, fără a fi închisă într-o cutie.”, a zis ea.

„Cressidei i-a fost foarte greu să se obișnuiască cu atenția venită din partea presei doar pentru că era iubita Prințului Harry, nu pentru că era ea însăși.”, a declarat o sursă pentru People, notând că, la fel cum a explicat și aceasta, atenția venită din partea tabloidelor i-a dăunat.

Cât despre viața ei după relația cu Prințul Harry, Cressida a recunoscut că s-a schimbat foarte mult de atunci. „Am devenit mai încrezătoare și nu mă mai consum pentru fiecare lucru mărunt. Cred că acest lucru mi-a oferit un simț mai puternic legat de scopul meu și despre ce îmi doresc sau ce nu îmi doresc să fac pe viitor.”, a spus ea.

Mai mult, o fostă colegă de dans a vedetei a făcut și ea câteva declarații, din care reiese că vedeta nu vorbea despre relația sa cu Prințul Harry. „Cressida este discretă, dulce și cu capul pe umeri. Nu vorbea deloc despre Harry.”, a zis respectiva colega.

Chiar dacă relația cu Harry nu a mers, Cressida este acum logodită încă din 18 august 2019 cu Harry Wentworth-Stanley. Aceștia trebuiau să aibă nunta în acest an, însă, a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. „Nu știm care va fi următoarea mișcare, însă, a trebuit să mutăm data nunții.”, a explicat ea.