0
0

Cui îi stă mai bine: INNA sau Medeea?

iulia.statie
January 15, 2021
January 15, 2021

De aceasta dată le avem pentru o nouă rubrică pe INNA și Medeea, două artiste extrem de iubite de la noi, cu un stil vestimentar foarte diferit. Cele două s-au îndrăgostit de aceeași piesă, o creație inedită, cu un design cool, de care putem să spunem că este una must have.

Cui îi stă mai bine: INNA sau Medeea?

INNA este, fără doar și poate, una dintre cele mai cunoscute cântărețe din țara noastră și nu numai. Vedeta are o carieră răsunătoare, iar atunci când vine vorba de stilul ei vestimentar, artista poarte fi considerată un adevărat reper. Aceasta este una dintre cele mai bine îmbrăcate celebrități de la noi, experimentând mereu și propunând ținute extravagante. Deși în timpul liber preferă ținutele baggy, casual, la evenimente ea se schimbă radical, combinând cu succes elementele masculine cu unele feminine, asigurându-se că se simte confortabil în piese actuale.

Medeea este destul de nouă pe scena românească, dar a reușit să își facă o bază de fani ce îi urmăresc fiecare mișcare și apreciază orice apariție a sa. Cântăreața are grijă să combine un stil simplu, ce conține multe piese sport, cu unul delicat, feminin, prin rochiile diafane în care își face apariția. Contrastul pe care îl oferă este foarte interesant, condimentându-și din când în când ținutele cu piese cu un design deosebit, fantezist, iar senzualitatea de care dă dovadă artista reprezintă un punct forte.

INNA a apărut în costumul semnat Seen Users, un brand românesc, la premiile Latin Grammy din 2018, oferindu-ne o altă variantă fresh pentru clasicele rochii de pe covorul roșu. La un an distanță, Medeea s-a îndrăgostit și ea de această creație, pe care a purtat-o la un concert. Brand-ul românesc s-a remarcat prin propunerile aduse de-a lungul timpului,  îmbinând perfect linia dintre masculin și feminin și aducând o reinterpretare a hainelor cu o viziune modernă, prezentând ținute demne de o ‚girl boss’, iar cântărețele au îmbrățișat acest concept.

Cele două au demonstrat că pot să poarte o creație puternică, iar atitudinea contează mereu. Tu ce părere ai? Cui îi stă mai bine: INNA sau Medeea? Dă click pe poză și votează-ți favorita!

 

Share