


Cui îi stă mai bine: Lupita Nyong'o sau Meghan Markle?

Cum se întâmplă de multe ori, celebritățile se îndrăgostesc de o creație mai veche sau de o reintepretare a unei piese pe care deja o altă vedetă a purtat-o, așa cum este cazul și aici. Atât Lupita Nyong’o, cât și Meghan Markle, au pus ochii pe aceeași rochie!
Cui îi stă mai bine: Lupita Nyong’o sau Meghan Markle?
În 2015, la Globurile de Aur, Lupita Nyong’o apărea într-o rochie roșie cu o capă lungă, o piesă ce avea exact senzaționalul și senzualitatea stinsă pentru un eveniment, dar și un rafinament și o eleganță aparte. Pentru cine a urmărit-o pe Lupita, știe că în majoritatea timpului când merge la diferite ceremonii de pe covorul roșu optează pentru rochii diafane, simpliste, dar de efect.
În 2020, pe când încă mergea la evenimente ca și un membru senior al Familiei Regale, Meghan Markle apărea la Festivalul de Muzică de la Mountbatten într-o rochie extrem de asemănătoare, în aceeași nuanță îndrăzneață. Diferența? Ducesa de Sussex a ales o altă variantă a capei, mult mai scurtă, însă, nu putem spune că efectul a avut de suferit.
Ambele au ales o pereche de pantofi simpli, în aceeași nuanță ca și rochia, iar atunci când a venit vorba de poșetă, Markle a mers pe un clutch în aceeași nuanță ca și rochia, decorat cu bun gust cu o broșă, pe când Lupita a optat pentru unul mult mai mic, vișiniu.
Atunci când vine vorba de bijuterii, Ducesa a preferat să se ducă într-o zonă all red, iar actrița a ales diamante simple. Ambele și-au păstrat machiajul într-o notă naturală, ceea ce nu ne miră la niciuna, iar Lupita a avut părul coafat într-un coc simplu, pe când Meghan a renunțat la buclele ce au consacrat-o și a apărut cu părul desprins, drept.
Tu ce părere ai? Cui îi stă mai bine: Lupita Nyong’o sau Meghan Markle?