0
0

Cui îi stă mai bine: Rita Ora sau Bella Hadid?

iulia.statie
October 11, 2020
October 11, 2020

Covorul roșu mereu este o sursă de inspirație. Putem admira ținutele vedetelor, putem reinterpreta câte un look, sau putem să ne întrebăm de ce au ales o ținută nereușită. Printre toate, mai putem și să ne amintim că am mai văzut o anumită rochie și pe o altă celebritate.

Cui îi stă mai bine: Rita Ora sau Bella Hadid?

Rita Ora este adepta pieselor casual chic, moderne, fiind o prezență explozivă, însă, atunci când vine vorba de evenimente de pe covorul roșu și concerte, această artistă cameleonică ce nu se teme de riscuri și jonglează cu ținutele extravagante și extrem de senzuale. Și de data aceasta, vedeta a adoptat o rochie Ralph and Russo la gala UNICEF, organizată în Capri, Italia, fiind primul ei eveniment după perioada de izolare. Creația transparentă a fost brodată cu cristale roz și argintii, iar silueta armonioasă i-a fost pusă în evidență de crăpătura piesei, dar și de mânecile asmietrice.

Deși, cu siguranță, vedeta a strălucit, nu este prima oară când vedem o astfel de creație Ralph and Russo. Bella Hadid se aseamănă oarecum cu Rita, aceasta optând pentru un stil vintage casual în viața de zi cu zi, iar, pentru evenimente, alegând ținute cât mai senzuale. În 2017, la Festivalul de Film de la Cannes, aceasta apărea într-o rochie la fel ca a artistei, totuși, fără cristalele roz.

Interesantă este și accesorizarea asemănătoare a celor două, dacă privim pantofii, dar și look-urile de beauty ce seamănă extrem de bine. Ambele vedete au preferat să accentueze frumusețea rochiei, optând pentru un machiaj cât mai natural și un coc messy.

Nu putem spune că una a avut ceva mai mult ca și cealaltă, pentru că, acestea au simțit să pună accent pe creație, fără a aduce ceva nou. Tu ce crezi? Cui îi stă mai bine: Rita Ora sau Bella Hadid?

Share