Cui îi stă mai bine: Irina Shayk vs. Bella Hadid

irina.letitia
September 24, 2018
September 24, 2018

Două modele de talie internațională, cu siluete perfecte, care au ales rochii similare! Este cu atât mai dificil să spunem cui îi stă mai bine!

Irina Shayk și Bella Hadid, două dintre cele mai în vogă manechine la ora actuală, au o slăbiciune pentru rochiile Versace. Pe ambele le-am zărit de mai multe ori purtând ținute aparținând celebrului brand.  De această dată, cele două vedete au mizat pe modele aproape identice!

Două rochii de seară, extrem de sexy, care dezvăluie trupurile sculptate ale celor două! Piesele din paiete aurii, cu un sliț adânc pe picior și drapaje fine în partea superioară le vin ca turnate amândurora.

Accesorizarea este și ea similară. Irina a ales o pereche de sandale cu toc amețitor, în aceeași nuanță de auriu ca a rochiei. Bella a optat tot pentru niște sandale înalte, fine, cu barete transparente, care lungesc și mai mult piciorul!

Te lăsăm pe tine să decizi cui îi stă mai bine rochia Versace și poți alege printr-un vot cu ținute preferată!

Share

Asemănătoare