News

Cum a afectat pandemia relația dintre Lora și Ionuț Ghenu

iulia.statie
December 30, 2020 14:33 PM

Lora a avut foarte multe provocări de înfruntat în acest an. Aceasta a rămas blocată la începutul pandemiei în Bali, alături de iubitul său. Cei doi au fost extrem de speriați, căci nu știau ce se va întâmpla în continuare. Deși aceștia au avut de trăit clipe grele, au învățat să se bucure și de lucrurile frumoase pe care le-au experimentat.

Pe aceeasi temaLora, despre viitoarea sarcină. Artista își dorește cât mai repede un copil

Cum a fost relația dintre Lora și Ionuț Ghenu afectată de pandemie

Cântăreața a dezvăluit cum a fost acest an pentru ea, povestind că începutul a fost foarte greu, învățând pe parcurs să se bucure de lucrurile ce i se întâmplă.

„A fost cu de toate, ca să zic așa. A început extraordinar de greu, apoi când am crezut că va fi frumos a venit pandemia. Noroc că ne-a prins într-un loc superb, unde chiar dacă ne-am panicat foarte tare prima dată, am început să învățăm să apreciem ce ni se întâmplă. Am reușit să venim după jumătate de an aproape, acasă, să recuperăm multe din lucrurile pe care le-am pierdut, multe din activități.”, a zis Lora, citată de publicația spynews.ro.

„Ciudățenia acestui an este că deși s-au întâmplat atât de multe lucruri și am impresia că am trăit cinci an într-unul singur, acum la final am impresia că a trecut foarte repede. Cel mai ciudat an din viața mea, cel mai greu.”, a continuat artista.

Ce a dezvăluit Lora despre relația ei

Pentru majoritatea cuplurilor, acest an a fost unul foarte greu, în care unii s-au apropiat sau au decis să se despartă. Despre acest aspect, Lora a recunoscut că relația ei a trecut prin multe provocări din cauza acestui an foarte încercat.

„Relația noastră, ca și relațiile multor oameni, a trecut prin de toate. Și noi am trecut prin foarte multe stări. Foarte multe cupluri s-au despărțit anul ăsta. Alții s-au unit mai bine. Vedem 2021 cum va fi. A fost un an greu, epuizant. Chiar dacă aveai anumite bucurii sau aveai succes pe un anumit plan, nu îți venea să te bucuri până la capăt. A existat mereu o frică, cel puțin la mine, să nu mă bucur prea tare de ceva”, a zis cântăreața.