Cum arată Miki (ex K-Pital), la 47 de ani. Artista s-a căsătorit cu partenerul ei de viață!

elena.toader
June 11, 2021 10:48 AM

Mihaela Marinache, alias Miki de la K-Pital (47 de ani), și iubitul ei, Răzvan Constantinescu, s-au cununat civil joi, 10 iunie, în fața Ofiterului Stării Civile din comuna Crevedia, Dâmbovița.

La cei 47 de ani, Miki, așa cum o știu toți, arată mai bine ca oricând, radiind în fața ofițerului de stare civilă, într-o rochie roz pudră. Artista a postat o fotografie de la starea civilă pe contul său de Instagram, fotografie în care se vede cum i se citește fericirea pe chip.

Miki şi Răzvan Constantinescu s-au mutat recent din Bucureşti și și-au luat o casă la țară în Crevedia, județul Dâmbovița. Tot acolo a avut loc și cununia civilă, pe care cei doi au vrut să o țină secretă.

“Ne-am cununat în Crevedia, am avut doar nașii cu noi, doctorul Bogdan Dimitrie Niculae, cu nevasta lui Marina, pe care îi cunosc de 16 ani! O să facem mai multe seri cu petreceri la noi acasă pentru că avem mulți prieteni!”, a declarat Miki pentru Click!.

Miki de la K-pital nu a renunțat la muzică

În ultimii ani, Miki a preferat să stea departe de evenimentele mondene și emisiunile de televiziune, însă nu a renunțat la activitatea muzicală.

„Nu mai sunt de mult timp la K-Pital. Aşa m-a cunoscut lumea şi chiar îmi pare foarte bine. Eu sunt Miki, aceeaşi. Mi-am schimbat culoarea părului. Acum am trupă live. Am făcut o pauză de la monden. Eu din muzică trăiesc, nu aveam cum să stau deoparte. Am fost la petreceri private, nu am mai ieşit public. Cânt şi cover-uri, şi populară, de toate. Am trupă live”, spunea Miki la emisiunea ”Xtra Night Show”, cu ceva timp în urmă.

Sursa foto: Miki Instagram