Cum arată soția cu 20 de ani mai tânără a lui Mircea Radu: ”Nu a fost dragoste la prima vedere”

andreea.voicu
May 27, 2021 12:43 PM

Mircea Radu a devenit extrem de popular odată cu emisiunea ”Din Dragoste”, care a avut o audiență incredibilă la începutul anilor 2000. Chiar dacă atunci prezentatorul TV nu se gândea deloc la o posibilă căsătorie, odată cu trecerea timpului, vedeta și-a întemeia o familie extrem de frumoasă!

Mircea Radu a devenit o personalitate populară în România în urmă cu mai bine de 20 de ani, când prezenta una dintre cele mai îndrăgite emisiuni din țară. De fiecare dată, Mircea Radu reușea să aducă în fața telespectatorilor povești de dragoste care încălzeau sufletele acestora și chiar stârnea empatie. Mai mult decât atât, cel care și-a construit o carieră de succes nu se aștepta să se căsătorească, nu se gândea la acest lucru. Totuși, puțini sunt cei care știu că prezentatorul TV este, cu adevărat, un îndrăgostit incurabil. El este căsătorit din 2013 cu Raluca Olaru, alături de care are doi copii. Cununia celor doi a avut loc în comuna Ștefănești din Botoșani, chiar în sufrageria socrilor mici. Totuși, puține sunt momentele în care Mircea Radu a ales să vorbească despre relația lui.

Mircea Radu a vorbit despre relația cu soția lui

În cadrul unei emisiuni de televiziune, Mircea Radu a mărturisit că el și partenera lui s-au cunoscut întâmplător și „nu a fost dragoste la prima vedere”.

“Pe vremea când făceam emisiunea “Din Dragoste” nu aveam timp pentru o relaţie. Eram mai tot timpul plecat. Eram tânăr, sănătos, liber şi nici prin gând nu-mi trecea să mă căsătoresc. Nu a fost dragoste la prima vedere. Ne-am cunoscut întâmplător. Primul impact au fost ochii ei. Are cei mai închişi ochi pe care i-am văzut. Are ochii aproape negri. Mi-au plăcut ochii ei, are un zâmbet frumos, mi-au plăcut dinţii ei şi nu în ultimul rând mi-a plăcut că este doctor. Mi-a plăcut şi că are simţul umorului”, a mărturisit Mircea Radu în cadrul unei emisiuni TV, scrie Avantaje.ro.

Mai mult decât atât, prezentatorul TV a dezvăluit care este secretul armoniei în cuplu: “Ne păstrăm fericiţi făcând lucruri normale. Ieşind în natură, mâncând împreună, râzând din nimic, făcând câteodată excese simpatice, cum ar fi multă apă pe jos la duş sau muzica dată la maximum, la un pasaj anume, dormind împreună cu copiii noştri. Simplitatea, necomplicarea inutilă a lucrurilor, e una dintre căile către armonie”.

Sursă foto: foto Cancan, pagină Facebook Mircea Radu