General

Cum îți ștergi contul de Instagram în câteva secunde

nicoleta.ionita
March 14, 2020 12:00 PM

Instagram a devenit rapid una dintre cele mai folosite rețele de socializare. În doar 5 ani, numărul utilizatorilor a crescut de la 40 la 500 de milioane. Dacă v-ați plictisit însă să folosiți acest serviciu sau dacă pur și simplu nu mai doriți să pierdeți timp important pe Instagram, puteți oricând să vă ștergeți definitv contul.

Instagram, o adevărată isterie mondială

Au trecut deja 10 ani de la lansarea serviciului online Instagram. Numărul utilizatorilor care folosesc această aplicație pentru a trimite poze și clipuri video, dar și pentru a socializa, a crescut enorm, mai ales în ultimii ani.  Instagram te poate ajuta să aplici diverse filtre pe fotografii, pentru ca acestea să fie și mai ieșite din comun.

În acest moment, serviciul este disponibil în 32 de limbi. Imediat după lansare, a avut un real succes. În două luni s-au înregistrat un milion de persoane, într-un an 10 milioane, iar în luna mai a anului trecut erau deja peste un miliard de utilizatori de Instagram. Aplicația a fost creată de Kevin Systrom și Mike Krieger, iar în 2012 a fost cumpărată de Facebook. Un miliard de dolari a costat tranzacția pentru acest serviciu.

Afacerea a fost un real succes, în condițiile în care în anul următor, Instagram a avut creșteri de 23%. Tot în 2013, Facebook a crescut cu doar 3%. În acest moment, cea mai urmărită persoană pe Instagram este Cristiano Ronaldo. Peste 205 milioane de fani sunt la curent cu tot ce postează fotbalistul lui Juventus. Ariana Grande este cea mai urmărită femeie, cu 175 de milioane de fani pe Instagram.

Cum ștergi contul de Instagram

Nu toată lumea are însă o părere bună în ceea ce privește această aplicație. De exemplu, există țări unde Instagram a fost blocat. China, Turcia sau Coreea de Nord au restricții serioase în ceea ce privește utilizarea acestui serviciu. Motivele sunt legate în principal de faptul că utilizatorii pot încărca materiale cu caracter nepotrivit pe Instagram.

Dacă vă aflați în situația în care această aplicație nu vă mai este de folos și vreți să vă ștergeți definitv contul, este foarte simplu. Trebuie să intrați în contul dumneavoastră, accesați opțiunea ”Șterge contul” și bifați unul dintre motivele pentru care vreți să faceți asta. La final, apăsați butonul ”Ștergeți definitiv contul meu”, introduceți din nou parola dumneavoastră și gata, contul de Instagram va fi șters.

Țineți cont că dacă faceți acest lucru, contul dumneavoastră nu va mai putea fi recuperat. Astfel, veți pierde toate pozele, clipurile video și toate postările pe care le-ați avut pe cont.

O variantă mai puțin drastică ar fi aceea să vă dezactivați contul. Durează la fel de puțin, dar avantajul este că vă puteți recupera tot ce aveți postat și-l puteți reactiva oricând doriți. Pentru a realiza această operațiune, trebuie să intrați pe contul dumneavoastră de Instagram. Accesați opțiunea ”Editează profilul” și alegeți varianta ”Dezactivați temporar contul meu”. Bifați unul dintre motivele pentru care vreți să faceți acest lucru și introduceți din nou parola dumneavoastră.