Fashion

Cum poți purta rochiile de vară în ținutele de toamnă

iulia.statie
October 26, 2020 16:04 PM

Pe măsură ce temperaturile continuă să scadă, poate fi ușor să ne gândim să ne punem rochiile de vară în spatele dulapului. Totuși, în caz că suntem gata pentru o nouă modalitate de a le purta și încă nu vrem să renunțăm la materialele ușoare, câteva trucuri pot ajuta.

Pe aceeasi temaBucket hat-ul: Accesoriul hot al sezonului

Rochiile de vară, piesele ce rămân în garderoba de toamnă

Atunci când avem nevoie de inspirație, ne întoarcem la trendsetterii ce participă la Săptămânile Modei, ce întotdeauna găsesc o modalitate să combine piesele de vară cu acelea de toamnă. Totuși, care este secretul? Mai adaugă piese!

Ținând cont că o rochie de vară nu îți poate ține de cald toamna și nici nu te poate integra în peisaj, oricât de frumoasă ar fi piesa, aerul visător poate fi păstrat dacă adaugi o jachetă, fie ea de piele sau dintr-un material mai gros, un blazer, sau chiar o cămașă. Nici trench-urile nu trebuie evitate, fiind piese esențiale atunci când vine vorba de sezonul răcoros.

Nuanțele cremoase sunt la mare căutare în acest sezon, pentru că acestea garantează, de cele mai multe ori, ținute elegante. Pentru a îți păstra rochia diafană de vară, încearcă să o combini cu o jachetă oversized sau un trench și cizme lungi.

Jachetele din denim niciodată nu o să iasă din trend-uri, fiind purtate oricând începe sezonul răcoros, dar temperaturile sunt mai blânde. Pentru că sting puțin din senzualitatea ținutelor, acestea pot fi asortate oricând cu rochii maxi.

Print pe print. Cam aceasta este frica tuturor, nu? Combinația între print-uri este un trend greu de stăpânit, este adevărat, dar cum toamna vine cu foarte multe jachete, iar carourile se întorc și ele în acest sezon, punctul de plecare al unui look poate fi unul bun dacă același print este prezentat în altă manieră în outfit.

Jachetele de piele, bocancii, ciocatele, cizmele masculine, toate acestea reprezintă cheia succesului atunci când vine vorba de o ținută glam rock de toamnă, putând adăuga și o rochie diafană de vară, la care nu vrem să renunțăm prea curând.

Toată vara am migrat spre rochii din materiale fluide, în stilul celebrei slip dress. Nu doar că sunt extrem de comode, ci și arată extraordinar de bine și complimentează silueta. Dacă vrei să continui să le porți, gândește-te la o jachetă de piele din garderoba ta ce ar putea merge cu ele și ai grijă la nuanțele alese, pentru a fi cât mai apropiate.

Blazerul oversized a devenit rochie, jachetă, piesă indispensabilă din garderobă. Purtându-se în fiecare sezon, toamna el poate servi ca o creație ce îți poate ține de cald. Deși am fost privați de multe evenimente în aceste luni, o astfel de piesă îți garantează soluția atunci când ai nevoie să porți o rochie senzuală.

De obicei fugim de contraste, dar undeva, între sezoane, acestea se împletesc foarte bine, căci nu suntem gata să renunțăm la garderoba din sezonul trecut, dar, totuși, vrem să purtăm ceva din noul sezon. Aici intervin bocancii combat și rochiile cât mai delicate, ce constituie o antiteză vestimentară.

Rochie și pantaloni? Nu, nu ne referim la trend-ul pe care l-am lăsat în urmă, ce consta într-o pereche de colanți asortați la o rochie, ci la o reinventare a acestei combinații, în care pantalonii au o formă evazată, iar rochiile sunt diafane, largi.