Vedete

De ce s-au despărțit de fapt Jennifer Lopez și Ben Affleck în urmă cu 18 ani!

maria.apostol
April 18, 2022 11:28 AM

Motivul despărțirii dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck nu a fost niciodată dezvăluit publicului. Acum, după 18 ani, cei doi s-au logodit, iar artista a dezvăluit adevărul.

Cuplul a început o relație în vara anului 2002, pe când filmau împreună pentru filmul Gigli. Iar ceva mai târziu s-au logodit. Relația lor a fost una dintre cele mai mediatizate ale acelor ani, atât în presa tipărită tabloidă, cât și pe site-urile care abia își începeau existența.

Jennifer Lopez și Ben Affleck au anunțat că se despart în anul 2004, după ce își anulaseră, în prealabil, nunta. Cu doar câteva zile înainte ca aceasta să aibă loc.

Jennifer Lopez: ”A fost brutal…”

Acum, la scurt timp după ce au anunțat că s-au logodit din nou, Jennifer Lopez vorbește despre motivul care a dus la despărțirea din 2004. Aceasta a declarat că atenția obsesivă a presei de scandal a fost extrem de greu de suportat. În ciuda iubirii pe care ea și Ben Affleck și-o purtau.

A fost brutal”, a spus J.Lo pentru publicația Rolling Stone. „E amuzant, pentru că eu și Ben eram împreună și eram atât de îndrăgostiți. A fost una dintre cele mai fericite etape ale vieții mele.

Dar, pe de altă parte, eram extrem de criticați. Iar asta ne-a distrus relația, fiindcă eram prea tineri ca să înțelegem care sunt lucrurile cu adevărat importante în viață”. Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au logodit din nou, anunțul fiind făcut oficial la finalul săptămânii trecute chiar de celebra cântăreață.