Fashion

De la ce trend-uri ne luăm adio în următoarea perioadă

iulia.statie
October 14, 2020 18:23 PM

Fie că țin câteva luni sau câteva sezoane, eventual, toate trend-urile trebuie să fie înlocuite de unele noi sau să dispară, uneori pentru câțiva ani, alteori pentru totdeauna.

Pe aceeasi tema10 idei de torturi de nuntă acum în trend

Acum, ne luăm adio de la unele piese ce au fost purtate non-stop în ultima vreme, însă, chiar pentru faptul că le-am văzut peste tot, trebuie să ne despărțim de ele pentru a face loc altora fresh, pentru un suflu nou atunci când vine vorba de garderobă.

Dad sneakers

Dua Lipa, Hailey Bieber, ne pare rău să vă anunțăm, dar modelele tip dad sneakers ies din trend-uri în viitoarea perioadă, deși vara aceasta, dar și de câteva sezoane, au fost piesele IT atunci când am vorbit despre încălțăminte. Și despre confort, căci știm cât de importante sunt modelele confortabile în zilele de astăzi.

Lănțișoare personalizate

Când a plecat de la Celine, Phoebe Philo ne-a lăsat colierele personalizate, la care se adăugau diferite litere. Văzute la fiecare persoană pasionată de modă, ei bine, acestea vor dispărea pentru o perioadă, chiar dacă mania pentru acestea încă vibrează în trend-uri.

Logomania

În 2019, casele mari de modă, cum ar fi Louis Vuitton, Fendi, Chanel și altele s-au lăsat purtate de val atunci când a venit vorba de logo-urile amplasate pe piesele vestimentare. La unele subtil, la altele extravagant, ne luăm adio de la acest trend. Bineînțeles, niciodată nu spunem niciodată, căci logomania se trage încă din anii ’90, așa că este posibil ca oricând să aibă un comeback răsunător, designerii adorând să aibă aceste semne distinctive.

Fustele leopard

Cum celebra slip dress a revenit în trend-uri anul acesta, era de așteptat ca și fustele din materiale fluide, în imprimeu de leopard, să fie purtate de toată lumea în moda streetstyle, dar și la evenimente. Deși este un obiect extrem de senzual și confortabil, datorită materialului și print-ului, îl lăsăm în spate.

Pantalonii biker

Vara aceasta nu a existat loc în care să nu mergem și să nu vedem pe cineva ce purta pantaloni biker. Extrem de confortabili și ușor de stilizat, perfecți pentru această perioadă pe care o trăim, în care hainele confortabile și sport au schimbat jocul modei, este de înțeles de ce au fost iubiți și în trend-uri, dar, aceștia trebuie lăsați în urmă pentru a face loc altor tendințe.

Salopeta utilitară

Vedeta a garderobei pentru multă vreme, această piesă confortabilă dispare și ea. Deși are un aspect lejer și este extrem de ușor de stilizat, cu un aspect baggy și un aer relaxat, este vremea să uităm de ea și să mergem mai departe.