
Denimul, senzația acestei primăveri – tips & tricks de la Florin Burescu


In general, primăvara este despre culori vibrante, ținute noi, dar și confort, astfel că după o iarnă grea, în care am purtat multe haine, odata cu venirea căldurii ne dorim să avem look-ul perfect, fără prea multă bătaie de cap. Iată câteva sfaturi de la un renumit designer vestimentar!
Primăvara poate fi un moment al schimbării si al revitalizării, iar venirea căldurii stârnește în multe persoane dorința de a fi în trend și la curent cu ultimele tendințe în modă, pentru că este o perioadă în care ne dorim să ne reinventăm și să ne adaptăm stilul vestimentar la vremea caldă și la noile trenduri.
De asemenea, primăvara este un sezon care aduce cu sine multă energie si optimism, iar această stare de spirit poate fi reflectata prin alegerile vestimentare. Însă, cu siguranță, în mintea doamnelor și domnișoarelor apare constat bine-cunoscuta întrebare. Eu cu ce mă îmbrac? Ce tendințe sunt primăvara aceasta? Ce culori se poartă? Dar mai ales, întrebarea care ne dă fiori pe șirea spinării. Ce fac dacă nu-mi stă bine cu ce este la modă?
Denimul, senzația acestei primăveri
Ei bine, pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, Ciao.ro a stat de vorbă cu unul dintre cei mai cunoscuți designeri vestimentari, Florin Burescu, care ne-a oferit informații prețioase. Privește ce ne-a spus!
Ce tendințe sunt primăvara aceasta?
Se pare că primăvara aceasta denimul și costumele sunt piesele vedetă. Este extrem de important să porți ceea ce te avantajaza și te caracterizează. În urma prezentărilor de modă internațională am observat că majoritatea designerilor își păstrează stilul propriu, fără a se axa pe ceva comun. Însă, totuși, elemente din costum sunt prezente în majoritatea colecțiilor. Citește tot articolul pe Ciao.ro.
Foto: Pixabay.com