
Detalii surprinzătoare! Ce planuri are Megan Fox în legătură cu viitorul ei cu Machine Gun Kelly


Suntem gata de o altă nuntă între celebrități? Se pare că relația dintre Megan Fox și Machine Gun Kelly este mai serioasă decât credea toată lumea. Cei doi sunt foarte îndrăgostiți și se gândesc la planurile de viitor, chiar dacă actrița nu a divorțat oficial de fostul soț, Brian Austin Green.

Megan Fox, mai îndrăgostită ca niciodată de iubitul ei, Machine Gun Kelly
O sursă apropiată de actriță a dezvăluit că ea și Machine Gun Kelly plănuiesc să se logodească și să se căsătorească imediat cum divorțul de Brian Austin Green se va finaliza. „Ei sunt îndrăgostiți și au o relație puternică și intensă. Divorțul ei merge mai departe, se discută detaliile privind custodia.”, a spus sursa.
După ce au depus inițial actele pentru divorț în 2015, Megan Fox și Brian Austin Green s-au împăcat. Totuși, cuplu nu a avut șanse de reușită, căci s-a aflat că aceștia vor divorța până la urmă anul trecut, dar încă există probleme cu privire la custodia celor trei micuți pe care îi au împreună. Se pare că actrița își dorește ca divorțul să ajungă cât mai repede la final pentru a-și vedea de viață, după cum a dezvăluit aceeași sursă.
„Megan vrea să termine totul cât mai repede posibil, dar Brian nu o ajută cu privire la acest aspect. Totuși, Brian s-a liniștit, așa că a fost mai puțină dramă.” Cât despre relația dintre actriță și Machine Gun Kelly, cei doi sunt siguri că sunt suflete pereche și vor să își petreacă restul vieții împreună.
Cât de bine se înțeleg Machine Gun Kelly și Megan Fox
Megan Fox și Machine Gun Kelly au început o relație după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei ‚Midnight in the Switchgrass’. Actrița a dezvăluit că și-a dat seama că are o conexiune cu starul la puțin timp după ce l-a cunoscut, iar aceștia formează un cuplu extrem de puternic și acum, la aproape un an mai târziu.
„Am știut din primul moment că el era ceea ce numesc eu o flacără geamănă. În loc de un suflet pereche, flacăra geamănă este locul în care un suflet a urcat la un nivel destul de înalt încât să poată fi împărțit în două corpuri diferite în același timp. Cred că suntem două jumătăți ale aceluiași suflet. I-am spus acest lucru aproape imediat, pentru că am simțit din prima clipă.”, spunea vedeta în trecut.