
Emily Ratajkowski, rutină de beauty neobișnuită de când stă acasă


Mulți s-au confruntat cu diferite probleme pe timpul pandemiei, unii plângându-se de faptul că nu pot face sufientă mișcare, alții având probleme cu mâncatul excesiv.

Emily Ratajkowski și-a dezvăluit rutina de beauty
Emily Ratajkowski are și ea o problemă comună, dezvoltată pe timpul pandemiei. Vedeta, în vârstă de 28 de ani, a povestit că tenul său a luat-o razna încă de când a ales să se izoleze. Modelul a decis să ajute mai mulți oameni ce se confruntă cu această problemă, așa că a făcut câteva videoclip-uri pentru instastory în care le dezvăluia tuturor ce produse folosește în această perioadă, dar și un ingredient inedit la care nu poate renunța atunci când vine vorba de rutina ei de beauty zilnică.
Fără dar și poate, celebritățile arată fabulos la evenimente sau pe covorul roșu, așa că nu este de mirare că extrem de multe femei își doresc cu ardoare să afle rutina lor atunci când vine vorba de frumusețe, dar și produsele pe care le aleg vedetele.
Starurile folosesc cleansere și toner, iar Emily Ratajkowski nu se abate de la regulă, însă mereu produsele sale de beauty conțin extract de mucină. Mucina este o substanță transparentă, semifluidă, ce face parte din componența mucoasei gastrice iar extractul de mucină de melc are numeroase calități, ajutând la diminuarea porilor, vindecarea cicatricilor și luminozitatea tenului, scrie publicația CSID.
Totuși, Emily nu folosește doar mucina de melc pentru a se asigura că are un ten perfect. Ea se axează pe o curățare blândă și o hidratare intensă, alegând produse de curățare și seruri ce pot fi folosite înainte ca machiajul să fie aplicat, dar și protejează împotriva poluării.
Vedeta ține mult și la un alt produs, anume retinolul, pe care multe vedete îl folosesc. Retinolul reduce efectele de îmbătrânire, dar și cele de hiperpigmentare. Un sfat pe care îl notează publicația menționată mai sus este de a nu aplica produsul pe timpul zilei din cauza apariției reacțiilor adverse, pielea putând avea de suferit din cauza expunerii la razele UV. Retinolul se aplică înainte de culcare, seara, după ce au fost folosite serul cu acid hialuronic și o cremă hidratantă.