News

Emisiunea ‚Bravo, ai stil! Celebrities!’ revine din 22 iulie! Ce surprize îi așteaptă pe fani

iulia.statie
July 14, 2020 18:21 PM

Emisiunea de la Kanal D, ‚Bravo, ai Stil!’, le-a pregătit o surpriză fanilor. Cele mai frumoase momente din show vor putea fi urmărite din 22 iulie, de la ora 23:00, de miercuri până vineri și de la ora 22:00 sâmbăta pe programul de televiziune.

Pe aceeasi temaCu ce se ocupa Raluca Bădulescu înainte de a fi jurat la 'Bravo, ai stil!'

Ce surprize vor avea fanii show-ului

Fanii show-ului vor putea descoperi din nou cele mai inedite momente din ultimul sezon, amintindu-le fanilor totul despre evoluția concurentelor și despre replicile spumoase ale juraților. Admiratorii celor ce se luptă pentru titlul de ‚cea mai stilată femeie din România’ și pentru premiul în valoare de 100.000 lei le vor putea vedea din nou pe preferatele lor din ultimul sezon în cele mai savuroase momente.

„Am primit foarte multe mesaje de la fani, pe rețelele de socializare, le este foarte dor de ”Bravo, ai stil! Celebrities”. Acum vor avea ocazia să vadă parcursul concurentelor de până la momentul declansării pandemiei, într-o selecție impresionantă, și să își amintească o mulțime de momente fantastice pe care le-am trăit împreună, telespectatorii acasă, în fața micilor ecrane, iar noi, echipa emisiunii, pe platourile de filmare.”, a spus prezentatoarea emisiunii, Ilinca Vandici, potrivit kanald.ro.

„Este un moment bun, în această vară, să revedem cele mai frumoase, intense și amuzante momente de la ”Bravo, ai stil! Celebrities!” și să ne împrospătăm memoria pentru a savura apoi continuarea atât de așteptată a show-ului.” , a adăugat aceasta.

Lumea urmărea pentru prima oară emisiunea ‚Bravo, ai stil!’ pe 22 august 2016, acesta devenind rapid unul dintre cele mai urmărite show-uri de televiziune din România. De luni până vineri, concurentele expun numeroase ținute ce sunt comentate de jurați, iar sâmbăta are loc gala, unde acestea trebuie să respecte tema. Din emisiune fac parte jurații Cătălin Botezatu, Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu, prezentatoarea fiind Ilinca Vandici. Sezonul acesta avem parte de concurente ce sunt cunoscute de către public, cunosc deja câteva reguli ale stilului și au o bază de fani formată.